Social

Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump

Presa rusă de stat a contabilizat de câte ori candidaţii au pronunţat cuvintele „Vladimir Putin” şi „Rusia”.

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului, cu 8 mai puţine decât în perioada similară din 2023, arată o statistică a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), prezentată sâmbătă.

Trenul Timişoara-Iaşi, întârziere de 5 ore, din cauza unei locomotive defecte

Trenul Timişoara-Iaşi va ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 5 ore, după ce locomotiva s-a stricat în staţia Lugoj, a anunţat duminică CFR Călători.

Mesajul unor diplomaţi cu ocazia Bucharest Pride 2024: Mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România

Recunoaştem paşii făcuţi către realizarea egalităţii depline pentru persoanele LGBTQ+, dar şi faptul că mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România, se arată într-o declaraţie comună semnată de mai mulţi ambasadori în România, făcută cu ocazia Bucharest Pride 2024.

Evaluare Naţională: 474 de candidaţi au lipsit la ultima probă scrisă

Un număr de 474 de candidaţi au lipsit vineri la ultima probă scrisă a Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura maternă, a anunţat sâmbătă Ministerul Educaţiei.

Blocaj la graniţă: 13 copii, opriţi pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară

13 copii au fost opriţi, în ultima săptămână, pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară, a anunţat sâmbătă Poliţia de frontieră.

Remarcă amară de Ziua Dunării: În drumul său, revarsă frumuseţe, însă adună deşeuri

În drumul său, Dunărea revarsă frumuseţe, naşte viaţă, însă se confruntă cu tot felul de probleme, adună deşeuri, printre altele, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj adresat sâmbătă, când este marcată Ziua Dunării.

O medalie de aur şi 5 de argint pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

O medalie de aur şi cinci de argint au obţinut elevii români care au participă în aceste zile, în Antalya, Turcia, la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori.

Sultanul de Brunei vrea să cumpere o vilă cu 126 de camere. Reşedinţa a găzduit lideri mondiali, printre care şi Putin

Reşedinţa istorică de vară din Sardinia deţinută de fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea intra în proprietatea extrem de bogatului Hassanal Bolkian, scrie La Stampa.

Ceasul de buzunar al lui Theodore Roosevelt se întoarce acasă la 37 de ani după ce a fost furat

La aproape patru decenii după ce a fost furat dintr-un muzeu din Buffalo, New York, un ceas de buzunar purtat de cel de-al 26-lea preşedinte, Theodore „Teddy” Roosevelt, a fost returnat la casa familiei sale din Long Island, au declarat oficialii citaţi de NBC News.

Un asteroid inofensiv va trece sâmbătă pe lângă Pământ

Asteroizii de dimensiunea celui mai recent trec pe lângă noi cam la fiecare 25 de ani, potrivit NBC News.

Papa l-a înduplecat pe Putin: doi preoţi fac parte din lotul de 10 prizonieri eliberaţi de Rusia

Printre cei 10 prizonieri eliberaţi de Moscova se numără şi cei doi preoţi greco-catolici, Ivan Leviţki şi Bohdan Heleta, părinţi ai congregaţiei Preasfântului Mântuitor.

Un DJ riscă o amendă de 300.000 de euro, după ce a organizat o petrecere ilegală într-o rezervaţie naturală

Artistul DJ Diplo a înfuriat Ibiza, după petrecerea electronică dată pe plaja protejată Es Vedrà.

Dezbaterea cu Trump l-a epuizat pe Biden. Preşedintele SUA a avut nevoie de ajutor, pentru a ieşi din scenă

Declarat „învins” de specialişti, Joe Biden a părut obosit la finalul dezbaterii cu rivalul Donald Trump, fiind ajutat de soţia sa, Jill, să coboare de pe scena amplasată de CNN.

Putin vrea să producă rachete interzise ca urmare a unui tratat cu SUA

Rusia nu vrea să mai respecte nicio regulă de război.

Modificări de trasee în Bucureşti pentru desfăşurarea „10K Grand Prix International 2024”

Pentru evenimentul sportiv „10K Grand Prix International 2024”, precum şi pentru desfăşurarea pregătirilor premergătoare acestuia, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe mai multe artere din zona centrală a Capitalei, informează Societatea de Transport Bucureşti (STB).

Trei medalii de argint şi una de bronz pentru elevii români, la Olimpiada Europeană de Informatică

Echipa României a obţinut trei medalii de argint şi una de bronz la cea de-a XXXI-a ediţie a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), care s-a desfăşurat la Brno, Cehia.

Incendiu într-un apartament din Timişoara: 30 de persoane au ieşit din locuinţe

30 de persoane au părăsit locuinţele, vineri seara, în urma unui incendiu care a izbucnit într-un apartament situat la etajul 5 din 6, în Timişoara.

Wizz Air cere măsuri pentru remedierea deficienţelor în controlul traficului aerian din Europa

În ultimele zile, spaţiul aerian european a fost grav afectat ca urmare a problemelor de gestionare a sloturilor aeroportuare, cauzate de fenomene meteorologice, arată vineri compania Wizz Air, într-un comunicat, prin care cere măsuri imediate pentru remedierea deficienţelor.

Decizie a Curţii de Apel Bucureşti: instanţa dispune renumărarea voturilor pentru PE în mai multe secţii

Curtea de Apel Bucureşti obligă, prin decizia de vineri, Biroul Electoral Central (BEC) să dispună renumărarea buletinelor de vot din mai multe secţii de votare pentru alegerile europarlamentare.

Atenţionare de călătorie: Risc crescut de incendii în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde este un risc crescut de incendii din cauza temperaturilor foarte ridicate.

BEC face lumină asupra alegerilor repetate de la Costineşti. Ce buletin de vot va fi folosit

Modelul buletinului de vot utilizat la noul scrutin care va fi organizat pentru funcţia de primar în Costineşti, în 7 iulie 2024, va fi cel utilizat la alegerile din 9 iunie, a decis vineri Biroul Electoral Central (BEC).

România îşi securizează spaţiul aerian. Trei aeronave F-16 din Norvegia au sosit la Câmpia Turzii

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, informează Ministerul Apărării Naţionale.

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Un bărbat de 59 de ani din Topliţa, judeţul Harghita, a murit la spital după ce a fost înjunghiat de concubina lui, iar femeia a fost internată la psihiatrie.

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Urşii „cerşetori” de pe Transfăgărăşan vor fi capturaţi şi relocaţi la rezervaţia de urşi Libearty din Zărneşti, a anunţat vineri Ministerul Mediului.

Sprijinit de soţie, Daniel Negreanu a plecat acasă cu un sac plin cu bani

Visul lui Daniel Negreanu s-a împlinit: a câştigat Campionatul jucătorilor de poker - ediţia 2024 şi a încasat suma de 1,1 milioane de dolari, precum şi pe a cincea brăţară WSOP.

Un tânăr de nota 10, singurul elev cetăţean de onoare al Buzăului, a ales să studieze Medicina în ţară

În ultimii ani, tot mai mulţi tineri români au ales să îşi continue studiile în străinătate. Această tendinţă este influenţată de o serie de factori, precum oportunităţile educaţionale, carierele internaţionale şi schimbările demografice din România. Unul dintre motivele invocate ar fi calitatea educaţiei. Universităţile din străinătate oferă programe academice de înaltă calitate, cu o abordare […]

Un supliment anti-colesterol face victime în Japonia: 75 de decese suspecte

Substanţa de orez roşu a fost retrasă de pe piaţă, după ce s-au primit reclamaţii de la 1.600 de clienţi.

Prima ţară care va taxa flatulenţele animalelor. Impozit de zeci de euro pentru emisiile de gaze cu efect de seră

Începând cu anul 2030, Danemarca va impozita crescătorii de animale pentru gazele cu efect de seră emise de vacile, oile şi de porcii lor. Va fi prima ţară din lume care va impozita „flatulenţele” animalelor, în încercarea disperată de a reduce o sursă majoră de emisii de metan, unul dintre gazele care contribuie cel mai […]

Reuniunea Comitetului pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră va avea loc luni

Luni, 1 iulie, la Istanbul, va avea loc Reuniunea Comitetului pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră. Reuniunea va fi urmată de ceremonia de activare a Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră – MCM Black Sea (Mine Counter-Measures Task Group Black Sea).

Deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de poştă. Anunţul Guvernului

Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public.

Capacitatea mentală mai slabă a adolescenţilor poate aproape tripla riscul de AVC înainte de 50 de ani

O serie de cercetări sugerează că adolescenţii cu niveluri mai scăzute de capacitate mentală pot fi de trei ori mai expuşi riscului de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) înainte de vârsta de 50 de ani, scrie The Guardian.

Studiu: Trei din 10 copii afirmă că ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri

Trei din 10 copii afirmă că ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, iar ponderea creşte la patru din zece, în cazul adolescenţilor, arată o anchetă derulată de organizaţia Salvaţi Copiii.

Studentul care i-a dat foc profesorului, după ce a picat examenul, acuzat de tentativă de omor

Studentul care joi a stropit cu spirt medicinal şi a dat foc unui profesor, după ce a picat un examen la Facultatea de Matematică şi Informatică din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, este acuzat de tentativă de omor. Acesta a fost reţinut.

Traseele din nord-vestul Capitalei vor fi modificate de la sfârşitul săptămânii viitoare. Anunţul STB

Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă că, de la sfârşitul săptămânii viitoare, traseele din zona de Nord-Vest a Capitalei vor fi modificate semnificativ, din cauza unor lucrări la staţiile de metrou de pe viitoarea magistrală M6.

Jocurile video se implică în lupta împotriva schimbărilor climatice

Industria jocurilor video face paşi importanţi în direcţia conştientizării schimbărilor climatice, prin crearea unor titluri care pun accentul pe protecţia mediului.

ARBDD: 350 de şacali vor fi extraşi din Delta Dunării

350 de şacali vor fi extraşi din apropierea localităţilor unde au fost sau vor fi sesizate pagube, a anunţat vineri Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD).

Acoperiş prăbuşit pe aeroportul din New Delhi. Un mort şi şase răniţi

O persoană a fost ucisă şi alte şase au fost rănite în India, după ce o parte din acoperişul unui aeroport s-a prăbuşit în urma ploii abundente.

Titularii de carnete TIR care folosesc aplicaţia TIR-EPD, prioritate la vămile Albiţa şi Siret

Titularii de carnete TIR care folosesc aplicaţia TIR-EPD vor avea prioritate la birourile vamale de frontieră Albiţa şi Siret, a anunţat vineri Autoritatea Vamală Română.

40 de pompieri români cu autospeciale au plecat vineri în Franţa

Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, programul de pre-poziţionare este organizat de Direcţia Generală Protecţie Civilă Europeană şi Operaţiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO. Scopul acestuia vizează reducerea timpului de răspuns în cazul producerii incendiilor de pădure, eficientizarea activităţii de pregătire a modulelor de intervenţie aparţinând statelor membre, precum şi îmbunătăţirea […]