Percheziţii la fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, în dosarul lui Hrebenciuc

Procurori DNA fac, luni, percheziţii la locuinţa fostului şef al SPP, Dumitru Iliescu, şi la alte adrese din Capitală, în dosarul în care Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru fapte de corupţie, una dintre acuzaţii fiind că ar fi apelat la Dumitru Iliescu să afle dacă este interceptat de DNA.

624 afişări
Imaginea articolului Percheziţii la fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, în dosarul lui Hrebenciuc

Percheziţii la fostul şef al SPP Dumitru Iliescu, în dosarul lui Hrebenciuc

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că, la ora transmiterii acestei ştiri, are loc o acţiune a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în legătură cu dosarul în care sunt urmăriţi penal deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi senatorul Dan Şova.

În acelaşi dosar sunt vizaţi fostul şef al SPP Dumitru Iliescu şi un ofiţer judiciar care activa în DNA, au precizat sursele citate.

Două maşini ale DNA, însoţite de alte trei ale Jandarmeriei, au plecat din sediul Direcţiei, în jurul orei 17.45. Anchetatorii vor face percheziţii la mai multe adrese din Capitală, una dintre acestea având legătură cu Dumitru Iliescu, au mai spus sursele citate.

Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost anunţat, luni, de procurorii DNA că este urmărit penal într-un nou dosar, în care este acuzat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, trafic de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi cumpărare de influenţă.

Potrivit DNA, Hrebenciuc ar fi aflat informaţii din interiorul DNA cu ajutorul fostului şef al Serviciului Protecţie şi Pază (SPP) Dumitru Iliescu, acesta cerând şi obţinând de la un angajat al Direcţiei informaţii despre interceptarea deputatului.

În acelaşi dosar, Dan Şova este urmărit penal pentru trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în 17 octombrie, Viorel Hrebenciuc, lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor, membru al Comitetului Executiv Naţional al partidului şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

Viorel Hrebenciuc i-ar fi promis lui Şova, în schimbul intervenţiilor sale, că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al partidului din care cei doi fac parte, în dauna altor doi posibili contracandidaţi.

Cei doi au mai discutat ca, în acelaşi context, colegul lui Hrebenciuc să îl determine pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

DNA a precizat că propunerea a fost formulată pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, dar şi pentru "a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanţă pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii".

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că membrul PSD condamnat, pe care Hrebenciuc voia să îl sprijinire prin adoptarea unei legi de amnistiere şi graţiere a pedepsei, este Miron Mitrea. Instanţa supremă l-a condamnat, în 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţşilor pentru arestarea preventivă a lui Viorel Hrebenciuc, atât în noul dosar, cât şi în cel în care este cercetat alături de deputatul PSD Ioan Adam, pentru retrocedări ilegale de păduri.

În dosarul retrocedărilor ilegale, Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici