Persoană surprinsă sub acoperișul unei anexe prăbușite în Ploiești. Victima, transportată la spital

Publicat: 19 02. 2026, 09:34

Potrivit informațiilor transmise de ISU Prahova, la sosirea echipajelor s-a constatat că victima era prinsă sub elementele de construcție ale anexei.

Pompierii militari au intervenit pentru îndepărtarea materialelor prăbușite și extragerea în siguranță a persoanei, folosind echipamentele specifice.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, un echipaj SMURD de prim ajutor din cadrul Detașamentului 1 Ploiești și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.

Victima a fost extrasă în stare conștientă și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Apoi a fost preluată de un echipaj al SAJ și transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești pentru investigații și tratament de specialitate.

Intervenția s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar echipajele au acționat operativ pentru limitarea riscurilor și acordarea asistenței medicale necesare, mai precizează ISU Prahova.