Peste 100.000 de persoane au trecut frontiera României în ultimele 24 de ore

Publicat: 21 09. 2025, 10:39

Sâmbătă, pe sensul de intrare în țară, au fost efectuate formalitățile pentru 52.201 persoane și 10.465 mijloace de transport. În ceea ce privește cetățenii ucraineni, de la începutul conflictului din 2022 și până în prezent, au intrat în România peste 13 milioane de persoane.

La frontiera internă cu Ungaria și Bulgaria, începând cu 1 ianuarie 2025, controalele sistematice au fost eliminate, însă polițiștii de frontieră pot efectua verificări aleatorii în limitele legale, atât la frontiera propriu-zisă, cât și în zonele de până la 30 km în interiorul țării. În ultimele 24 de ore, au fost realizate peste 12.200 de verificări în aplicația eDAC.

În aceeași perioadă, au fost constatate 155 fapte ilegale, dintre care 73 infracțiuni și 82 contravenții, fiind aplicate amenzi în valoare de 32.773 lei și confiscate bunuri în valoare de peste 677.900 lei. De asemenea, 32 de cetățeni străini nu au fost lăsați să intre în România, iar 7 cetățeni români nu au putut părăsi țara, din motive legale.

Autoritățile reamintesc că informații despre timpii de așteptare la punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe aplicația Trafic on-line: http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/