- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (18.09.2014, 17:19)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Peste două milioane de români suferă de depresie. Tinerii de azi, mai depresivi decât generaţiile anterioare
Dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele pot creşte semnificativ riscul de depresie, boală de care suferă deja peste două milioane de români, iar tinerii de azi sunt mai depresivi decât cei din generaţiile anterioare, potrivit Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate.
Urmărește
2718 afișări
Peste 2 milioane de români suferă de depresie. Tinerii de azi, mai depresivi decât generaţiile anterioare (Imagine: Shutterstock)
Peste 350 de milioane de persoane din întreaga lume şi peste două milioane de români suferă de depresie, iar numărul persoanele care intră în depresie este într-o creştere alarmantă, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prezentat de Centrul de consiliere şi educare pentru sănătate.
În opinia specialiştilor, factorii declanşatori ai "bolii secolului" sunt diferiţi în prezent faţă de acum câteva decenii, dificultăţile economice, şomajul, catastrofele şi conflictele fiind cauzele care pot creşte semnificativ riscul de depresie.
"Netratată la timp, depresia poate duce la sinucidere, iar anual numărul persoanelor care au ales să-şi pună capăt zilelor ajunge la un million în lume. În acest context, psihologii trag un puternic semnal de alarmă şi consideră că un tratament aplicat din timp poate opri boala să escaladeze în forma sa cea mai gravă - dorinţa de sinucidere sau chiar sinuciderea", se arată într-un comunicat transmis, joi, MEDIAFAX.
Specialiştii au mai constatat că tinerii de azi sunt mai depresivi faţă de tinerii din generaţiile trecute, deoarece factorii declanşatori din actualitate sunt mai numeroşi şi mai variaţi.
"Tinerii de azi se confruntă cu efectul unei rate crescute a divorţurilor, cu efectul plecării părinţilor la muncă în străinătate, cu încercarea aproape disperată câteodată de a fi la înălţimea cerinţelor societăţii de consum - haine de firmă, telefoane deştepte, tot ce acum este apreciat şi înainte nici măcar nu exista", afirmă psihologul Mihaela Sârbu, preşedintele Centrului de consiliere şi educare pentru sănătate.
Printre factorii declanşatori ai depresiei în rândul tinerilor se mai află explozia de tehnologie şi de concepţii exportate, coroborate cu timpul din ce în ce mai puţin pe care părintele îl acordă copilului, lipsa de mişcare şi de activităţi sănătoase, monotonia etc.
"Toate acestea duc inevitabil la stres, anorexie, comportamente bizare, consum de droguri şi alcool şi, evident, la depresie, iar numărul de sinucideri în rândul tinerilor a crescut alarmant şi numărul celor care intenţionează să întreprindă acţiuni pentru combaterea fenomenului nu acoperă nevoile reale. De asmenea, lipsa unui mediu stabil si sănătos în familie, lipsa de comunicare directă (nu prin intermediul mijloacelor indirecte- Facebook, etc), slaba acoperire a nevoilor de bază - alimentaţie sanatoasă, mişcare, chiar şi micile articole vestimentare care ne oferă mici bucurii, lipsa sau slaba exprimare afectivă - prin gesturi ale apropiaţilor, duc inevitabil la nemulţumiri şi acumulează frustrări care dacă nu sunt manifestate sau conştientizate se transformă în simptome fizice, comportamentale şi instabilitate emoţională", arată psihologul Mihaela Sârbu.
Ea susţine că semnele unei depresii sunt vizibile şi se împart pe categorii.
"Principalele simptome, uşor de observat, dacă suntem atenţi, sunt: modificări în dispoziţia afectivă - apare tristeţea, apatia, iritabilitatea, izolarea socială, pierderea interesului pentru orice activitate, pierderea interesului pentru activitatea sexuală, nimic nu ne mai bucură şi nu ne mai produce plăcere sau stârneşte interes. Dacă suntem atenţi unul la celălalt se vede, se simte. Persoana care se apropie de depresie sau are deja una, nu se mai îngrijeşte, nu îşi mai schimbă hainele, nu mai face duş, mănâncă mai mult decât de obicei, sau nu are poftă de mâncare, apare insomnia sau hipersomnia. În majoritatea cazurilor, oamenii neavând informaţiile necesare, încep sa meargă pe la toţi medicii, crezând ca sunt bolnavi - pentru ca apar simptome fizice - somatizări noi le spunem. Nu îşi dau seama că au depresie, iar dacă au norocul să întâlnească un medic care să-i trimită la psiholog, zic că nu sunt nebuni sau că depresia este un fason. Este un cerc vicos", explică psihologul.
Specialistul spune că pentru a ajuta o persoană care a intrat în depresie trebuie să o asiguri că nu este singură, că este acceptată fără să fie criticată şi să i se ofere afecţiune şi atenţie, răbdare şi blândeţe.
"Este nevoie şi de ajutorul unui specialist, câteodată chiar de tratament medicamentos. Este foarte important să îi motivăm, să fim suportivi, pozitivi, prezenţi, disponibili şi deschişi. Este foarte important să ştie că depresia se vindecă, se ameliorează, se tratează", afirmă Mihaela Sârbu.
Ea mai arată că nu există un program guvernamental care să combată acest flagel.
Specialiştii cred că aceste proiecte naţionale menite să lupte împotriva depresiei trebuie să pornească cât mai urgent, prin ample campanii de informare în mass-media, în şcoli şi în licee, accesibile sau chiar gratuite.
Citește pe alephnews.ro: Google DeepMind revoluționează prognoza meteo prin GenCast, un model de Inteligență Artificială care poate prezice fenomene extreme
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Coreea de Sud este în criză după legea marțială. Coreea de Nord ar putea profita de haosul politic și social de la Seoul
Cine este cel mai deştept om din lume. El nu ridică niciodată tonul, nu îşi pierde calmul şi nu este niciodată stresat
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
PROSPORT.RO
Scandal monstru pe TikTok, după ce Călin Georgescu s-a dezis de susținătorii săi: 'Te-am susținut, acum ne ameninți'
CANCAN.RO
Zodia care își va schimba radical viața până pe 21 decembrie 2024, potrivit faimoasei Neti Sandu
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe