Pistoale noi pentru Poliţia Rutieră

A fost semnat primul contract pentru 150 de aparate radar tip pistol, anunţă sindicatul Europol.

572 afișări
Imaginea articolului Pistoale noi pentru Poliţia Rutieră

Pistoale noi pentru Poliţia Rutieră

„După aproape 4 ani de pauză în ceea ce priveşte palierul <echipamente specifice pentru poliţia rutieră>, în contextul în care Uniunea Europeana se pregăteşte să ne plaseze din nou pe primul loc la numărul de accidente rutiere grave şi la numărul de morţi care a rezultat din acestea, iată că IGPR realizează una din achiziţiile cele mai importante în acest an pentru combaterea fenomenului vitezei excesive şi ale tragediilor ce derivă din acesta”, transmite sindicatul Europol.

La o distanţă de 2 luni de la momentul în care a fost semnat acordul cadru pentru 600 de complete, la data de 16.11.2022 a fost semnat şi primul contract subsecvent pentru 150 de complete de cinemometre LIDAR, respectiv aparate radar tip pistol.

Câştigatorul licitaţiei este Safety Camera Systems SRL, unic importator în România pentru acest tip de echipament, conform sindicatului.

Companiei i s-a atribuit acordul cadru pentru cele 600 de complete la o valoare de 38.129.034 lei fără TVA, iar la un calcul simplu rezultă faptul că un astfel de echipament ajunge să valoreze nu mai puţin de 63.548,39 lei (aprox. 12.800 euro).

Conform IGPR, achiziţia este necesară în vederea înlocuirii totale a vechilor aparate radar ce funcţionează pe baza tehnologiei tip DOPPLER, care este uzată din punct de vedere fizic şi moral la acest moment.

De altfel, dotarea cu aparatură radar la nivel naţional a structurilor de poliţie rutieră este de 45,9%, iar una din cauzele principale ce stau la baza producerii accidentelor rutiere cu urmări grave, aflată în top 3, este viteza excesivă. De asemenea, trebuie menţionat faptul că inclusiv după finalizarea acestei achiziţii, acoperirea deficitului privind această tehnică va fi de aproximativ 80%.

Completul unui cinemometru conţine aparatul propriu-zis, cablu de date şi software-ul aferent pentru conexiunea la PC, încărcător auto 12V, încărcător la reţea 220V-230V, 50Hz, valiză de depozitare şi transport cu protecţie la şocuri mecanice, parasolar, 2 buc. acumulatori, suport umăr şi suport trepied, card SD de 32 GB şi cititor de card SD, min. 2 buc. creioane pentru touch-screen, buletin verificare metrologica valabil 1 an, certificat de calibrare şi garanţie, kit utilizare pe timp de noapte, şnur de protecţie şi manual de utilizare.

Livrarea se va face în cel mult 60 de zile de la data semnării contractului, sens în care primul lot de 150 de complete va trebui livrat până la data de 15 ianuarie 2023. De asemenea, personalul desemnat trebuie instruit, minim 100 de poliţişti rutieri, în cel mult 30 de zile de la data recepţiei echipamentelor.

Tot pe acest palier, contractantul va instrui minim 4 specialişti ai Direcţiei Generale de Logistică – Direcţia de Asigurare Logistică Integrată din cadrul M.A.I. în domeniul efectuării reparaţiilor/intervenţiilor în perioada post-garanţie a cărei durată este de 24 de luni. De asemenea, cu titlu de noutate, compania câştigătoare va acoperi toate costurile necesare acestor instruiri şi va pune la dispoziţie toate materialele necesare bunei desfăşurări a acestora.

„Salutăm astfel cu această ocazie demersul achiziţiei care este extrem de necesară poliţiştilor rutieri din întreaga ţară pentru a putea desfăşura activităţi de diminuare a riscurilor accidentelor de circulaţie cu urmări deosebite şi sperăm ca echipamentele să fie distribuite colegilor spre folosinţă cât se poate de repede”, adaugă Europol.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici