Ponta a vizitat localitatea Bălăciţa, afectată de inundaţii. Premierul le-a promis sinistraţilor bani pentru regularizarea râului ce provoacă probleme - GALERIE FOTO

Premierul Victor Ponta, care a mers, luni, în localitatea mehedinţeană Bălăciţa, afectată de inundaţii, le-a promis oamenilor că Guvernul va aloca "rapid" trei milioane de lei pentru regularizarea râului din comună care s-a revărsat şi că vor fi refăcute rigolele, din banii constructorului.

1255 afișări
Imaginea articolului Ponta a vizitat localitatea Bălăciţa, afectată de inundaţii. Premierul le-a promis sinistraţilor bani pentru regularizarea râului ce provoacă probleme - GALERIE FOTO

Ponta a vizitat localitatea Bălăciţa, afectată de inundaţii. Premierul le-a promis sinistraţilor bani pentru regularizarea râului ce provoacă probleme (Imagine: Justin Stavaru/Mediafax Foto)

Premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea au ajuns în judeţul Mehedinţi în jurul orei 16.00, la bordul unui elicopter care a aterizat în oraşul Vânju Mare. De acolo, cei doi au mers cu o maşină de teren în satul Gvardeniţa din comuna Bălăciţa, unde aproximativ 50 de gospodării au fost inundate în urma ploilor din ultimele două zile.

GALERIE FOTO

Premierul, îmbrăcat cu cămaşă, sacou şi blugi, şi încălţat cu cizme de cauciuc, a fost aşteptat de aproximativ 100 de localnici care i s-au plâns că inundaţiile le-au distrus gospodăriile.

Premierul le-a cerut reprezentanţilor Apelor Române detalii despre lucrările de regularizare care trebuie făcute pe râul Desnăţui, pentru lărgirea albiei.

Victor Ponta a intrat în mai multe case inundate, unde după ce apele s-au retras a rămas nămol.

Mai mulţi localnici i s-au plans premierului, revoltaţi, că rigolele nu au fost construite bine, iar apa se scurge în curţile lor.

"Am vrut să vin să vad cu ochii mei ce au păţit oamenii. Este foarte clar şi aici, şi în alte zone, că degeaba curăţă oamenii casele, dacă nu regularizăm râul", le-a pus premierul oamenilor.

El a mai afirmat că Guvernul va aloca "rapid" suma de trei milioane de lei pentru regularizarea râului Desnăţui.

"Dupa ce regularizăm râul se va repara şi drumul judeţean, iar oamenii îşi pot repara casele ca să nu mai vină apa din nou (...) Prin lucrarea pe care o facem o să reparăm problema de acum încolo, ca să nu se mai întâmple peste doi-trei ani ce se întâmplă acum", a mai spus Ponta.

El a susţinut că vicepremierul Liviu Dragnea va rămâne în judeţ până marţi şi va face o evaluare a pagubelor, iar Guvernul le va trimite sinistraţilor alimente, apă, pături, precum şi materiale de construcţie. Premierul a mai spus că o evaluare a pabubelor va fi făcută luni seară şi pentru judeţul Dolj, unde au avut loc, de asemenea, inundaţii.

Potrivit premierului, Liviu Dragnea va verifica şi dacă "firma care a făcut rigolele a încălcat legea", lucrarea fiind realizată prost.

"(...) Şi-au bătut joc de cum au făcut rigolele (...) Cine a făcut şi a făcut greşit, o să verifice domnul vicepremier. Dacă au încălcat legea se duc la închisoare, din banii lor să facă lucrarea", a afirmat Ponta.

La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea a spus că în această seară va discuta cu reprezentanţii Prefecturii Mehedinţi şi cu specialişti de la Administraţia Bazinală Jiu, despre situaţia din comuna Bălăciţa.

"Din păcate, nu s-a făcut o regularizare riguroasă, acolo unde e cazul trebuie să facem apărări de mal", a spus Dragnea, adăugând că trebuie să fie stabilite locrurile unde să fie făcute subtraversări.

Potrivit unui bilanţ de luni al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, după două zile de ploi torenţiale în judeţ au fost afectate 66 gospodării din 18 localităţi şi aproximativ 2.500 de terenuri agricole şi păşuni.

Localităţile afectate sunt Strehaia, Bîcleş, Podu Grosu, Bala, Cîrsu, Bălăciţa, Corlăţel, Podeni, Poroina Mare, Prunişor, Recea, Stigniţa, Malarişca, Valea Anilor, Gornoviţa, Runcu, Liupca.

De asemenea, calea ferată între Prunişor şi Ghelmegioaia a fost afectată, traficul feroviar fiind întrerupt duminică timp de aproape nouă ore, iar pe DN67, între Drobeta Turnu Severin şi Târgu Jiu se circulă cu restricţii începând de duminică dimineaţă, pasajul din Halânga fiind inundat. De asemenea, cinci podeţe au fost luate de viituri.

Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, declara că în zonele afectate din judeţ este nevoie de analiza apei din fântâni întrucât pânza freatică a fost afectată de precipitaţiile abundente, iar echipe de medici de la Direcţia de Sănătate Publică vor merge în teren pentru a face aceste analize.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici