Ponta: Un infractor trebuie închis, dar dacă nu recuperăm prejudiciul, nu am atins scopul integral

O persoană care a comis o infracţiune trebuie să ajungă în penitenciar, dar la fel de important este ca statul să şi recupereze prejudiciul financiar rezultat în urma infracţiunilor, pentru că, altfel, scopul nu a fost atins în totalitate, a afirmat premierul Victor Ponta, la bilanţul Poliţiei.

403 afișări
Imaginea articolului Ponta: Un infractor trebuie închis, dar dacă nu recuperăm prejudiciul, nu am atins scopul integral

Victor Ponta (Imagine: Marius Dumbraveanu/Mediafax Foto)

"Cred că trebuie, într-adevăr, mai ales la cadrul legislativ, dar şi la mentalitatea noastră, să gândim aşa cum, iniţial, partea americană, ulterior, şi cea europeană se gândeşte, şi anume cum facem nu doar să-l prindem, să-l sancţionăm pe cel care încalcă legea penală, dar mai ales să recuperăm prejudiciul, mai ales să-i luăm banii pe care i-a obţinut ilegal, mai ales să ştim să cheltuim puţin şi să recuperăm cât mai mult, nu invers", a spus Ponta.

El a prezentat în acest sens exemplul Germaniei, adăugând totodată că şi în România trebuie schimbată mentalitatea pentru ca produsul infracţiunii să ajungă la buget şi apoi repartizat către Interne, Justiţie, Sănătate, Educaţie.

"E un mesaj pe care, la un moment dat, cancelarul Merkel l-a adresat Ministerului Public: atât cheltuie cetăţeanul german cu justiţia şi poliţia, atât se recuperează. E foarte important ca şi în România să schimbăm această mentalitate, să ştim că sancţionarea individului este importantă, esenţială, dar că într-o societate modernă dacă doar îl luăm pe el şi îl închidem în penitenciar, dar tot produsul infracţiunii rămâne în folosul altora, nu ne-am atins în totalitate scopul. Poate în acest fel reuşim să găsim resursele bugetare pe care toată lumea le cere în mod legitim", a arătat premierul.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici