Video Predica de la Mănăstirea Nicula | Mitropolitul Clujului îngrijorat de derapajele preoţilor şi de tensiunile dintre Coreea de Nord şi SUA

Derapajele preoţilor ”care calcă pe de lături” nu înseamnă că Biserica este mai puţin sfântă, spune mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ. ”Biserica rămâne coloana vertebrală a neamului acestuia, pe care unii vor să o dărâme”, adaugă ierarhul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

1118 afişări

IPS Andrei Andreicuţ a spus, marţi, în predica ţinută la slujba de Liturghie de la Mănăstirea Nicula, că Dumnezeu a creat lumea ca oamenii să se bucure de ea, nu să o distrugă.

”Îi cerem Maicii Domnului să pună pace în lume, ne îngrijorează această tensiune care există între Coreea de Nord şi SUA pentru că Dumnezeu a creat această lume frumoasă şi ne-a pus-o la dispoziţie ca să ne bucurăm de ea, nu ca să o distrugem”, a spus mitropolitul Clujului.

Pe de altă parte, IPS Andrei Andreicuţ a vorbit despre cei care vor să fie trecut în Constituţie faptul că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie.

”Îl mărturisesc pe Domnul Isus Hristos şi pe Maica Domnului şi cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie şi care insistă să fie trecut în Constituţie faptul că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie şi din copilaşii lor. Fără a fi inchizitoriali şi a le vrea răul altora, care doresc să aleagă un alt mod de trai, Dumnezeu ne dă libertate absolută, dar cei care fac parte din Coaliţia pentru Familie pledează pentru normalitate. Ar putea zice cineva <voi stăruiţi pentru normalitate, dar ştim că sunt şi preoţi care calcă pe de lături şi clerici care au păcatele lor>. E adevărat. PF Daniel şi-a cerut iertare pentru aceste derapaje de la calea morală a unor clerici, dar prin asta nu înseamnă că Biserica este mai puţin sfântă. Biserica rămâne sfântă, este coloana vertebrală a neamului acestuia, pe care unii vor să o dărâme. Dar nu o vor dărâma, nici porţile Iadului nu o vor dărâma”, a spus IPS Andrei Andreicuţ.

Potrivit acestuia, Biserica este sfântă pentru că Domnul Hristos este capul ei şi Maica Domnului este icoana Bisericii şi este preacurată.

”Noi putem fi păcătoşi, dorim să ne îndreptăm, să trăim creştineşte, dar Biserica rămâne inefabilă”, a mai spus mitropolitul Clujului.

La slujba de Liturghie oficiată, marţi, de un sobor de preoţi în frunte cu IPS Andrei Andreicuţ, au asistat peste 27.000 de pelerini, veniţi la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula.

La slujbă au mai fost prezenţi mitropolitul Luca, de Zaporozhye şi Melitopol din Ucraina, mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale, care a venit de la Paris, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, Emilian Crişan, dar şi oficialităţi locale şi judeţene.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici