Prefectura: Nu am fost informaţi privind eliberarea ilegală a 200 de permise auto

Prefectura Bucureşti precizează că nu a fost informată de anchetatori cu privire la eliberarea ilegală a 200 de permise auto şi că doar instanţa de judecată poate constata ilegalitatea obţinerii acestor documente.

61 afișări
Imaginea articolului Prefectura: Nu am fost informaţi privind eliberarea ilegală a 200 de permise auto

Prefectura: Nu am fost informaţi privind eliberarea ilegală a 200 de permise auto (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

"Până în acest moment, instituţia prefectului Bucureşti nu a fost informată de către organele de anchetă privind eliberarea ilegală a unor permise auto, cercetările fiind în desfăşurare", se arată într-un comunicat remis, marţi.

Instituţia precizează că dacă este sesizată de anchetatori cu privire la ilegalitatea obţinerii unor permise, la rândul său sesisează instanţa de judecată pentru ca aceasta să constate ilegalitatea.

După ce instanţa se pronunţă, autoritatea emitentă, adică Prefectura, va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.

În acest caz, titularul este obligat ca, în termen de 5 zile, să se prezinte la unitatea de poliţie de pe raza căreia domiciliază, pentru a preda permisul de conducere, conform prevederilor OUG 195/2002, completată prin OUG 9/2009.

Şeful Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), Arion Ţigănaşu Jenică, a declarat luni că au fost identificate aproximativ 200 de permise auto obţinute fraudulos în cazul privind Serviciul Permise de Conducere Bucureşti, în care au fost arestate 14 persoane.

Întrebat dacă este posibil ca aceste permise să fie retrase, Arion Ţigănaşu a răspuns: "Se poate orice, important este să fie legal".

În 13 ianuarie, cinci angajaţi ai Serviciului Permise de Conducere Bucureşti şi nouă instructori auto au fost arestaţi, fiind acuzaţi de trafic de influenţă, dare şi luare de mită, după ce, în schimbul unor sume cuprinse între 200 şi 300 de euro, ar fi ajutat mai multe persoane să treacă proba practică a examenului auto.

Alte patru persoane reţinute ulterior în acest caz, printre care Ana Felicia Diaconu, cadru universitar la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", sunt cercetate în stare de libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici