Presa spaniolă: Tot mai mulți români se gândesc să se întoarcă în România, după 20 de ani de Spania
Au stat ani de zile, chiar decenii în Spania, însă acum se gândesc serios să se întoarcă în țară. Viața se scumpește și aici pe zi ce trece, iar ceea ce, odată părea un vis realizabil a devenit acum un ideal tot mai greu de atins.
A economisi bani pentru o viață mai bună în România pare din ce în ce mai puțin posibil, chiar și în această țară pe care au ajuns s-o iubească la fel de mult ca pe țara lor.
Spania cu vise la pachet
Un amplu reportaj publicat în lanzadigital.com vorbește despre câțiva români care au venit în Spania cu vise la pachet. Larisa Mihai Zugravu trăiește în Spania din 2004.
A venit în Ciudad Real la trei luni după soțul ei, zidar, „dintr-un impuls”, cu autobuzul și cu banii trimiși de acesta. Își amintește perfect prima zi: orașul era în sărbătoare, iar imaginea copiilor care se jucau pe străzi în timpul festivalului Pandorga a surprins-o.
La o săptămână după sosire, Larisa deja muncea.
„Câștigăm cât să supraviețuim”
De-a lungul celor 22 de ani petrecuți în Spania, familia nu a dus lipsă de locuri de muncă. „Am fost norocoși.
Nici măcar în perioada bulei imobiliare nu ne-am pierdut serviciile”, spune ea.
Cu toate acestea, realitatea economică s-a schimbat radical și aici.
„Există locuri de muncă, dar salariile nu țin pasul cu cheltuielile. Am venit aici să facem bani, să punem ceva deoparte. Acum câștigăm doar cât să supraviețuim. Pentru asta, prefer să fiu în țara mea”, explică Larisa.
Descurajați de corupția din România
Planurile de a cumpăra o casă sau de a accesa un credit ipotecar în Spania i se par, în prezent, imposibile.
La sediul Asociației Hispano-Române din Castilla-La Mancha, Larisa se întâlnește săptămânal cu alte românce care împărtășesc aceleași dileme.
Nici Claudia, nici Simona nu idealizează situația din România, însă familia și sentimentul de stabilitate par să cântărească decisiv.
Ar veni urgent înapoi, dar o descurajează corupția din România, salariile mici și prețurile mari.
„Într-un viitor nu prea îndepărtat vom pleca”
„România e în Uniunea Europeană de aproape 20 de ani, dar încă există multă corupție, salariile sunt mici și ne e greu să ne obișnuim cu leul. Gândim doar în euro”, spune Larisa.
Cu toate acestea, planul de întoarcere este deja conturat: „Pentru că nu ne descurcăm aici, preferăm să plecăm. Într-un viitor nu prea îndepărtat, vom pleca.”
Simona Burbulea locuiește în Spania de 15 ani. A ajuns în Ciudad Real „din dragoste”, după ce partenerul ei emigrase alături de familie.
Astăzi, rolurile s-au inversat: soțul este cel care își dorește să revină în România.
„Va trebui s-o iau de la capăt”
„Ne-am construit o casă în Transilvania și, în doi sau trei ani, plecăm”, spune ea.
Ambii sunt liber-profesioniști, iar soțul ei, care lucrează în construcții și instalații electrice, crede că ar avea șanse mai bune profesional în România.
„Există cerere mare pentru electricieni și instalatori. De fiecare dată când mergem în vacanță, primește telefoane pentru lucrări.”
Pentru Simona, reintegrarea ar fi mai dificilă. Lucrează în contabilitate, iar studiile sale în asistență socială nu sunt corelate cu activitatea actuală.
„Va trebui să o iau de la capăt”, recunoaște ea.
„Îmi place mai mult să locuiesc aici”
Cea mai mare piedică rămâne fiul lor, bine integrat în sistemul educațional spaniol.
Claudia Barbulea are deja o dată stabilită: vara viitoare va pleca din Spania, „pentru câțiva ani”, din motive personale. Nu vede însă întoarcerea ca fiind definitivă.
„Îmi place mai mult să locuiesc aici. Oamenii sunt amabili, orașul e liniștit, m-am integrat foarte bine”, spune ea despre Ciudad Real, orașul în care nu ar schimba domiciliul pentru niciun alt loc din Spania.
Despre România, Claudia vorbește cu speranță, dar și cu realism: „Sper să se schimbe lucrurile, de dragul celor care trăiesc acolo. Prețurile sunt foarte mari, salariile mai mici decât în Spania și există multă corupție.”
Aceeași percepție este împărtășită și de tineri români aflați la studii în Spania, care văd viitorul legat de România, dar doar într-un context european mai larg. „Țara e în creștere, dar are datorii mari, iar populismul e tot mai prezent. Se dă vina pe Uniunea Europeană pentru tot”, spune Osif, student român.
Emigrația românească a scăzut, spun cifrele
Potrivit Institutului Național de Statistică din Spania (INE), emigrația românească a scăzut cu aproximativ 30% față de vârful atins în 2012.
Scăderea este explicată atât prin migrația de întoarcere, cât și prin numărul tot mai mic de români care aleg să se stabilească în Spania.
În provincia Ciudad Real, românii au reprezentat mult timp cel mai numeros grup de imigranți, însă în ultimii ani, comunități precum cele columbiene, venezuelene și marocane sunt în creștere.
Pentru mulți români stabiliți de ani buni în Spania, întoarcerea nu mai este o chestiune de nostalgie, ci de supraviețuire economică. O decizie dificilă, marcată de teamă, atașament și speranța că „acasă” ar putea deveni, din nou, un loc posibil.