Preşedinţia a confirmat primirea sesizării MEDIAFAX SA pe protocoalele SRI-Parchet

Administraţia Prezidenţială a confirmat, joi, primirea sesizării MEDIAFAX S.A. în legătură cu posibilie infracţiuni comise prin încheierea şi aplicare protocolului SRI-Parchetul General în anul 2009, precizând că documentul se află în analiză la nivelul instituţiei.

444 afişări
Imaginea articolului Preşedinţia a confirmat primirea sesizării MEDIAFAX SA pe protocoalele SRI-Parchet

Preşedinţia a confirmat primirea sesizării MEDIAFAX SA pe protocoalele SRI-Parchet

"Ca urmare a solicitării dumneavoastră făcute în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, vă comunicăm că sesizarea adresată de către MEDIAFAX SA Preşedintelui României, în legătură cu posibile infracţiuni comise prin semnarea şi punerea în aplicare a Protocolului SRI – Parchetul ÎCCJ, a fost înregistrată la Administraţia Prezidenţială cu nr. 2671 din 03.04.2018. Menţionăm că documentul se află în analiză la nivelul Administraţiei Prezidenţiale", se arată în răspunsul de la Cotroceni.

Şi Avocatul Poporului, Victor Ciorbea a declarat, miercuri, că a primit sesizarea MEDIAFAX SA şi că urmează ca, după sărbătorile pascale, să ceară date de la instituţiile implicate. Întrebat dacă instituţia pe care o reprezintă va sesiza Curtea Constituţională, Ciorbea a spus: "putem cere punct de vedere de la toate instituţiile posibile să ne spună în ce măsură au fost afectate drepturile omului. În funcţie de răspunsuri şi de toate celelalte vedem dacă se impune sesizarea CCR".

Sesizarea făcută de MEDIAFAX SA la Senat în legătură cu protocolul SRI-Parchet din 2009 ar putea primi un răspuns din partea Comisiei de abuzuri a Senatului pe 17 aprilie, potrivit preşedintelui forului legislativ, senatorul PNL, Costel Şoptică.

Şi senatorul PNL, Marius Nicoară, şef al Comisiei pentru Drepturile Omului a confirmat pentru agenţia de presă primirea prin fax a sesizării, adăugând că au fost făcute copii care vor fi distribuite colegilor din Comisie pentru a putea studia textul şi a putea formula opinii. Dezbaterea propriu-zisă a sesizării urmează să aibă loc săptămâna viitoare, după sărbătorile de Paşte, când este posibil ca forul legislativ să se întrunească în şedinţa marţi dimineaţă. Liberalul a mai precizat că este posibil ca Parlamentul să fie interesat să sesizeze CCR cu privire la protocolul SRI-Parchetul General din anul 2009, desecretizat.

MEDIAFAX SA a transmis Procurorului General sesizarea în legătură cu posibile infracţiuni comise prin semnarea şi punerea în aplicare a Protocolului SRI- Parchetul ÎCCJ, cu următoarele suspiciuni: uzurparea funcţiei,abuz în serviciu,compromiterea intereselor justiţiei,delapidare,deturnare de fonduri

Documentul îi cere totodată lui Augustin Lazar să dispună desecretizarea şi cercetare celorlalte protocoale semnate de către Serviciul Român de Informaţii cu alte instituţii ale statului şi aducerea lor la cunoştinţa publicului.

Sesizarea MEDIAFAX SA urmează să fie transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, Ministrului Justiţiei, Avocatului Poporului, Preşedinţiei, Preşedintelui Camerei Deputatilor, Preşedintelui Senatului, Comisiilor judice ale Senatului si Camerei Deputatilor, Comisiilor de abuzuri a Senatului şi Camerei Deputaţilor, Comisiilor parlamentare de control al SRI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici