Prinţul Harry s-a costumat în Spider-Man pentru un mesaj de Crăciun adresat copiilor îndoliaţi

  • Ducele de Sussex s-a costumat în Spider-Man într-un mesaj video surpriză pentru a încerca să-i consoleze pe copiii îndureraţi ai militarilor căzuţi la datorie.
  • El a îmbrăcat costumul de supererou şi şi-a ridicat masca pentru a-şi dezvălui adevărata identitate doar la finalul unui mesaj special înregistrat pentru tinerii de la Scotty's Little Soldiers, o organizaţie de caritate.
636 afișări
Imaginea articolului Prinţul Harry s-a costumat în Spider-Man pentru un mesaj de Crăciun adresat copiilor îndoliaţi

Harry, care avea 12 ani când mama sa, Diana, Prinţesa de Wales, a murit în 1997, le-a spus tinerilor: "Crăciunul este o perioadă în care ne este dor de cei dragi foarte, foarte mult şi asta este în regulă. Dar, în acelaşi timp, poate fi posibil să ne simţim vinovaţi pentru că ne distrăm fără părinţii noştri. Dar eu sunt aici pentru a vă asigura că părinţii noştri vor întotdeauna să ne distrăm, bine? Aşa că nu vă simţiţi vinovaţi".

"Aveţi voie să vă simţiţi cel mai bine, mai ales cu această comunitate Scotty's Little Soldiers. Mergeţi acolo, distraţi-vă cât mai bine şi... Crăciun fericit", a transmis prinţul Harry, relatează The Guardian.

Mesajul video al lui Harry a fost difuzat membrilor organizaţiei Scotty's Little Soldiers la petrecerea lor anuală de Crăciun, unde tema a fost eroi şi răufăcători. Copiilor li s-a spus că răufăcătorii încearcă să distrugă Crăciunul prin furtul şi blocarea cadourilor lui Moş Crăciun. Ei au fost apoi însărcinaţi să salveze ziua cea mare, îndeplinind provocări pentru a-i învinge pe răufăcători şi a elibera cadourile.

Unul dintre organizatori a declarat că membrii organizaţiei caritabile se pot identifica cu o mulţime de supereroi: Spider-Man, Batman şi Superman fiind toţi în doliu. Aceştia au spus că toţi tinerii au părinţi eroi şi cred că şi copiii sunt eroi. Tinerii au primit pelerine pe care să le decoreze şi să le poarte la petrecere.

În 2019, Harry s-a costumat în Moş Crăciun pentru a transmite un mesaj video copiilor din cadrul organizaţiei caritabile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici