PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la mare şi la munte

Vineri, cerul va prezenta înnorări accentuate în regiunile din jumătatea nordică a ţării, unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină şi îndeosebi în zona de munte cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

2637 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la mare şi la munte

PROGNOZA METEO: Cum va fi vremea în weekend la mare şi la munte

În restul teritoriului, pe parcursul zilei vremea se va menţine în general frumoasă şi caldă, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice vor fi pe arii mai restrânse, seara şi noaptea, mai ales în Dobrogea şi Muntenia, potrivit Agenţiei Naţionale a Meteorologiei.

Temperatura aerului va avea valori maxime cuprinse între 22 şi 32 de grade, uşor mai ridicate în Lunca Dunării şi minime între 10 şi 20 de grade.

Sâmbătă, cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în cursul zilei în regiunile sud-estice şi în zona de munte, unde local vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime, în uşoară scădere faţă de ziua precedentă în partea de sud-est a teritoriului, vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar cele minime se vor situa între 8 şi 18 grade.

BUCUREŞTI

Vineri, vremea va fi caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi în cursul nopţii, când vor fi averse slabe şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 16-18 grade.

LA MUNTE

Vineri, cerul va prezenta înnorări temporar accentuate şi vor cădea averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp.

Temperatura aerului va marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă.

Sâmbătă vor fi înnorări temporar accentuate în cursul zilei în Carpaţii Orientali şi Meridionali unde local vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

Duminică vine din nou vremea frumoasă. Cerul va fi variabil şi doar izolat vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura aerului va creşte uşor faţă de ziua precedentă.

LA MARE

Vremea ca fi caldă vineri, cu un cer variabil ziua şi înnorări în cursul nopţii când, temporar, vor fi averse de ploaie însoţite de descârcâri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 27 grade, iar cele minime între 18 şi 20 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 24 grade.

Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă şi se va răcori faţă de ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros ziua, apoi se va degaja. În timpul zilei, temporar, vor fi averse de ploaie însoţite de descărcări electrice.Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări trecătoare.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 26 grade, iar cele minime între 16 şi 18 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 22 şi 23 grade.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă cu cer variabil. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 25 grade, iar cele minime între 17 şi 18 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 grade.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici