Regele Mihai, cetăţean de onoare al comunei Stremţ din judeţul Alba

Regele Mihai a fost declarat, miercuri, cetăţean de onoare al comunei Stremţ, din judeţul Alba, titlul fiind primit de Principele Radu, în timp ce la Alba Iulia au loc manifestări dedicate împlinirii a 92 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari, transmite corespondentul MEDIAFAX.

114 afișări
Imaginea articolului Regele Mihai, cetăţean de onoare al comunei Stremţ din judeţul Alba

Regele Mihai (Imagine: Octav Ganea/ Mediafax Foto)

"Veţi găsi în toate satele şi comunele României o urmă de regalitate, de la una din cele cinci generaţii de până acum. Şi tot aşa, în inima membrilor familiei regale veţi găsi multe reprezentări spirituale, sentimentale ale comunităţilor din ţară. Se poate spune că nu există petic din România, din Basarabia, pe care familia regală să nu-l cunoască, să nu fi trecut măcar o dată în aceşti 150 de ani. Alba ocupă un loc în inima noastră şi un loc în constiinţa noastră, fiindcă nu am fi fost niciunul dintre noi aici, dacă nu existau aceşti eterni părinţi ai poporului român care au fost Ferdinand şi Maria", a spus Principele Radu în cadrul ceremoniei din comuna Stremţ.

Ulterior, el a vizitat parcul construit în localitate în cinstea Casei Regale, a participat la dezvelirea unor plăci pe care sunt inscripţionate momente importante legate de istoria monarhiei şi de domniile regilor României, iar în final a vizitat şcoala generală din comună.

El a promis că va reveni la Stremţ împreună cu Principesa Margareta şi vor planta doi copaci în Parcul Regal.

Regele Mihai este, din 2007, şi cetăţean de onoare al municipiului Alba Iulia. Fostul suveran a purtat în perioada 1930-1940, după prima sa domnie şi venirea pe tron a lui Carol al II-lea, titlul de "mare Voievod de Alba Iulia".

La Alba Iulia au loc miercuri seară manifestări dedicate împlinirii a 92 de ani de la încoronarea primilor regi ai României Mari la Alba Iulia.

Principele Radu a participat în cursul serii la o slujbă Te Deum, oficiată de Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia IPS Irineu în Catedrala Încoronării, după care acesta se va întâlni în Sala Unirii cu membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti, precum şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Manifestările se vor încheia cu un concert susţinut de Filarmonica de Stat din Sibiu.

Catedrala Ortodoxă din Alba Iulia, construită între anii 1921-1923, este cunoscută şi sub numele de Catedrala Încoronării, pentru că a fost construită special pentru încoronarea primilor suverani ai României Mari, regele Ferdinand I Întregitorul şi soţia sa, Maria.

Încoronarea a avut loc în 15 octombrie 1922, iar la eveniment au participat, potrivit istoricilor, aproximativ 80.000 de oameni, printre care membri ai Caselor Regale din Europa şi oficiali diplomatici. Portretele celor doi regi sunt pictate de o parte şi de alta a intrării în catedrala din Alba Iulia, iar în timpul comunismului au fost acoperite cu o peliculă de vopsea fiind restaurate după 1989.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici