Video REPORTAJ: Gloria şi decăderea Institutului Cantacuzino Iaşi, povestite de unul dintre "părinţii" Polidinului - FOTO, VIDEO

Institutul Cantacuzino din Iaşi, unde erau produse anual până la 15 milioane de fiole cu vaccin antigripal, este acum o clădire ferecată şi năpădită de buruieni. Doctoriţa Sylvia Hoişie, de 87 de ani, singura rămasă din echipa care a brevetat Polidinul, rememorează perioada de glorie a instituţiei.

2474 afişări

Din Institutul Cantacuzino din Iaşi, unde se produceau anual până la 15 milioane de fiole cu singurul vaccin antigripal românesc, a rămas, la 62 de ani de la înfiinţare, doar o clădire cu porţi ferecate cu lacătul, cu geamuri sparte şi năpădită de buruieni.

Filiala ieşeană a Institutului Cantacuzino, închisă în februarie 2014, a desfăşurat o cercetare revoluţionară în medicină, dezvoltând, printre altele, anatoxina tetanică, Polidinul sau un vaccin pentru tratarea tularemiei.

Doctoriţa Sylvia Hoişie, în vârstă de 87 de ani, este singura rămasă din grupul de cercetători care a creat, produs şi distribuit în toată ţara Polidinul.

În primul lot au fost zece fiole de Polidin, în 2000 - 15 milioane de fiole

Sylvia Hoişie păstrează şi astăzi brevetul de invenţie a Polidinului, vaccinul antigripal 100% românesc, făurit la filiala din Iaşi a Institutului Cantacuzino. Îl ţine şi astăzi într-un dosar îngrijit, în apartamentul retras din cartierul Tătăraşi din Iaşi, în care a păstrat sute de diplome, articole de ziar şi alte documente care atestă faptul că la Iaşi a existat un Institut Cantacuzino.

Doctoriţa este legată de întreaga istorie a institutului, lucrând de la înfiinţarea acestuia, în 1951, şi până în 2003, când a ieşit la pensie.

Ea spune că Institutul a fost înfiinţat în 1951 printr-un decret guvernamental, fiind "ceva strategic": "Eram după război, situaţia era destul de incertă şi nu se ştia ce se va întâmpla, de aceea era nevoie de încă un loc în care să existe institutul, pentru orice eventualitate".

Primul director al filialei ieşene a fost bacteriologul Petre Condrea, care preda la Facultatea de Medicină a Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi şi care era fost elev al reputatului microbiolog român Cantacuzino. Condrea a devenit cunoscut pentru studiile privind anatoxina tetanică şi tularemia, o boală infecţioasă contractată în special de la rozătoare.

"Profesorul Petre Condrea a fost un cercetător cunoscut, alături de care lucra o întreagă echipă de tineri cercetători, printre care şi eu. Era un om cu o putere de muncă mare, era foarte strict, cei mititei mergeau cu multă frică să vorbească cu el, dar ştia să îţi dea sfaturi, să ţipe la tine, să te facă să ştii ce vrei să faci. La început, la Iaşi, lucrările se desfăşurau într-un laborator mic în care se studia şi se producea anatoxina tetanică. Echipa care lucra atunci a mai făcut şi cercetări ample de diagnostic pentru febra tifoidă, dizenterie, streptococ şi scarlatină", spune doctoriţa Hoişie.

La începutul anilor ’50, produsul final realizat la Institutul Cantacuzino din Iaşi trebuia transportat la Bucureşti pentru înfiolare, chiar dacă filiala ieşeană nu lăsa să plece din unitate niciun produs fără să fie testat şi chiar dacă reuşea să producă anatoxina tetanică şi testarea acesteia pe animale. Acest lucru se întâmpla pentru că la Iaşi nu exista o secţie pentru înfiolare.

Cercetarea s-a diversificat abia în 1955, când, odată cu înfiinţarea secţiei de înfiolare, a fost aprofundat şi studiul altor boli şi al tratamentelor pentru acestea. Astfel, profesorul Petre Condrea a putut să dezvolte un vaccin pentru tularemie, distribuit celor care sufereau de tulburări respiratorii şi diferite plăgi apărute pe piele provocate de această afecţiune, contagioasă în special în perioada de secetă.

Secţia de înfiolare şi noile laboratoare care se deschideau pentru a putea desfăşura cercetare pe mai multe boli nu erau sustenabile financiar doar prin exploatarea anatoxinei tetanice şi a vaccinurilor împotriva tularemiei, astfel că atunci s-a născut cercetarea pentru ceea ce avea să devină primul şi singurul vaccin antigripal produs în România: Polidin.

"Conducerea filialei împreună cu o serie de cercetători din Bucureşti a propus începerea muncii pentru obţinerea unui preparat în imunologie, de creştere a rezistenţei antiinfecţioase, ceea ce nu exista până atunci în România. La noi se folosea un produs adus din Germania", îşi aminteşte Sylvia Hoişie.

Munca pentru realizarea Polidinului a durat aproape cinci ani, moment în care, după multiple testări pe animalele din laborator, s-a dovedit că produsul rezultat era unul deosebit de eficient, care nu avea niciun efect nociv asupra organismului. Astfel, primul lot de Polidin a ieşit din Institutul de la Iaşi în jurul anului 1960 şi a constat în doar zece fiole, producţie care urma să crească exponenţial.

"Pentru că rezultatele au fost bune, produsul a fost brevetat şi am fost şi eu printre cei care au fost autori. Brevetul l-am obţinut deci şi cu el am primit şi licenţa de producţie. Dacă în primul lot au fost zece fiole, producţia a crescut în fiecare an, astfel că în 2000 am avut 15 milioane de fiole, aproape putem să spunem că fiecare român lua o fiolă. La ce folosea exact produsul? Creşterea rezistenţei, mai ales iarna în perioada de gripă, în răceli, infecţii respiratorii, chiar şi în alergii", mai spune Sylvia Hoişie.

Deşi Institutul Cantacuzino a mai avut filiale şi în Timişoara sau Cluj, doar la Iaşi s-a reuşit producerea Polidinului, iar după demonstrarea eficacităţii acestuia producţia filialei ieşene s-a diversificat proporţional cu creşterea numărului de cercetători, dezvoltându-se produse care erau asemănătoare structural cu Polidinul, dar aveau alte întrebuinţări. Astfel, a luat naştere Bronhodin, folosit în alergii şi în infecţii pulmonare, Arodin - produs sub formă de picături nazale, util mai ales copiilor, IBC - un preparat de imunostimulare folosit în alergii, Orostim - folosit pentru creşterea imunităţii sau Zoodin, pentru animale.

Toate produsele care se făceau la Iaşi erau verificate de către o comisie naţională de medicamente şi intrau apoi direct în producţie.

"Aceasta a fost perioada de glorie a institutului", îşi aminteşte doctoriţa, care povesteşte că informaţiile despre amploarea pe care o luaseră produsele lor au trecut de graniţele ţării, scăpând de filtrele comunismului, şi au determinat Organizaţia Mondială a Sănătăţii să facă presiuni asupra regimului pentru a trimite două doctoriţe care să lucreze şi să se specializeze la Iaşi: una din Bulgaria, care s-a specializat în anatoxină tetanică, şi una din Albania, care s-a pregătit pentru a prepara Polidinul.

Până în anii ’70, la Iaşi s-au mai făcut cercetări împotriva holerei, deşi Institutul Cantacuzino nu era proiectat pentru a se ocupa de o astfel de cercetare: canalizarea era aproape de ţevile de apă, iar microbul putea intra în sistem şi determina apariţia unei o epidemii la Iaşi.

"S-a lucrat totuşi în condiţiile acelea grele şi nu am avut niciun fel de accident. S-a găsit, la momentul acela, că Iaşiul era cel mai bun loc pentru a se face vaccinul antiholeric şi noi am preparat doi ani la rând acest vaccin. Dar nimeni nu mai ştie, e istorie", afirmă Sylvia Hoişie.

Lucrurile funcţionau la Institut şi în anii ’90, când, sub conducerea doctoriţei Virginia Oiţă, s-au puse bazele unei secţii de ştanţare, astfel că fiolele nu mai trebuiau trimise la Bucureşti pentru însemnare şi procesul finit de realizare a produselor se făcea "cap-coadă" la Iaşi.

Declinul a început în anul 2000

Declinul Institutului Cantacuzino de la Iaşi a început cu anii 2000, când s-au născut primele discuţii cu privire la integrarea României în Uniunea Europeană şi distribuţia produselor pe această nouă piaţă. Atunci, conducerea Ministerului Sănătăţii a cerut institutului ca toate produsele să respectele normele UE.

"S-a dat pentru asta o limită de timp, nu putem spune că s-a spus de astăzi pe mâine. Primul termen a fost 2007, apoi 2010. În această perioadă s-a introdus înregistrarea electronică a fiecărui preparat pentru a respecta cererile de bază. La un moment dat, s-a încercat renovarea clădirilor, dar din lipsa banilor nu s-a făcut nimic. Şi să ştiţi că bani trebuiau să fie, pentru că vânzarea Polidinului aducea enorm de mulţi bani, dar unde s-au dus aceştia nu ştim noi, ştiu alţii", spune doctoriţa Hoişie.

Din acel moment, pentru toate produsele realizate la Iaşi s-a început, pe rând, să se stagneze producţia.

În 2010, povesteşte doctoriţa, conducerea Institutului din Bucureşti a decis să depună licenţele la Agenţia Naţională a Medicamentelor, pentru că a pierdut dreptul de a mai produce vaccinurile, iar producţia a încetat complet la Iaşi. Secţia de cercetare încă mai funcţiona în 2010, dar fără linie de producţie.

De atunci, practic, Institutul Cantacuzino a încetat să mai funcţioneze şi a încercat doar să supravieţuiască.

"S-a mai încercat la Iaşi să se facă autovaccinul, un laborator pentru bolnavi, unul de bacteorologie, dar nimic nu a mers. Cu lipsă de bani nu poţi face nimic. Eu am lucrat în institut până în 2003, eram destul de în vârstă, dar după ce m-am pensionat am păstrat legătura cu oamenii tineri care mi-au călcat pe urme şi cunosc situaţia institutului", povesteşte Sylvia Hoişie.

Pentru ca Polidinul să nu rămână îngropat la Iaşi, s-a încercat realizarea acestuia la Bucureşti, în 2011, cu o echipă de cercetători de la Institutul din Iaşi. La Bucureşti, după câteva luni de producţie, s-a reuşit scoaterea şi ştanţarea unui lot, însă acesta nu a reuşit să treacă de analiza laboratorului de medicamente.

"Lipsea ceva şi nu s-a mai făcut. S-a încercat, dar n-a ieşit nimic", mai spune doctoriţa, care adaugă, cu voce joasă, că a ajuns să trăiască mai mult decât vaccinul la a cărui creaţie a pus umărul.

În 19 iulie 2012, Institutul Cantacuzino din Iaşi aproape că şi-a închis complet porţile, întrucât 70 la sută dintre angajaţi au fost trimişi în şomaj tehnic. În octombrie 2013, au mai rămas în institut doar directorul, contabilul, un reprezentant al serviciului tehnic şi opt paznici.

Au existat mai multe încercări de privatizare, principalul candidat în acest caz fiind Antiobiotice SA, care urma să preia patrimoniul şi personalul Institutului pentru a continua activitatea, însă, potrivit Rodicăi Hlihor, fost lider de sindicat şi contabil al Institutului, acestea nu s-au concretizat. Pentru ca acest lucru să se poată face, trebuia o investiţie de aproximativ zece milioane de euro în două linii de producţie.

"Am fost la domnul Nani (n.r. - directorul Antiobiotice Iaşi) chiar în ianuarie anul acesta şi am discutat cu el dacă nu ar putea prelua dumnealor produsele pe care le făcea Iaşiul. Au mers reponsabili de compartimente de la noi, reponsabil IT, director de subunitate, şi au ajuns la concluzia că era obligatoriu ca pentru produsele noastre să fie separată linia de producţie faţă de cea de la Antibiotice. Ar fi însemnat o sumă de zece milioane de euro pentru două linii tehnologice, însă din păcate au fost alte priorităţi decât vaccinurile româneşti", a explicat Rodica Hlihor.

6 februarie 2014 a fost ultima zi de lucru la Institutul Cantacuzino din Iaşi, moment în care cele două clădiri de pe strada Codrescu, sediul central şi laboratorul de ştanţare au trecut în patrimoniul Spitalului Parhon, respectiv al Consiliului Judeţean Iaşi.

Acum, clădirea principală a Institutului Cantacuzino din Iaşi este părăsită, cu uşile zăvorâte. Buruienile au invadat toată curtea, făcând greu de identificat din stradă clădirea cu trei etaje ale cărei geamuri fie sunt sparte, fie cu bucăţi de sticlă lipsă, multe dintre ele stând deschise, cu perdelele fluturând în afară, la fiecare rafală mai puternică de vânt. Singurul loc din care se poate vedea clădirea este curtea din spate, comună cu cea a Spitalului Parhon şi a Institutului de Boli Cardiovasculare.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici