Restricții de circulație în Bulgaria. Ce șoferi sunt vizați în perioada minivacanței de Ziua Reunificării
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria că restricțiile au fost instituite pentru creșterea siguranței rutiere, fluidizarea traficului și prevenirea ambuteiajelor.
Când sunt restricționate camioanele
Restricțiile se aplică vineri, 4 septembrie, între orele 15:00 și 20:00, pe sensul de ieșire din Sofia. Vehiculele care circulă către capitala Bulgariei nu sunt afectate de această măsură.
Sâmbătă, 5 septembrie, între orele 09:00 și 14:00, restricția se aplică vehiculelor de mare tonaj care pleacă din Sofia.
Luni, 7 septembrie, între orele 12:00 și 20:00, restricția este instituită pe sensul de circulație către Sofia. Camioanele care părăsesc capitala pot circula fără restricții.
Măsurile vizează autostrăzile „Trakia”, „Hemus” și „Struma”, precum și drumul I-1 din districtul Blagoevgrad.
Ce sectoare sunt afectate
Pe autostrada „Hemus”, restricțiile se aplică pe tronsonul dintre Sofia și legătura rutieră cu sensul giratoriu și drumul I-4.
De asemenea, traficul este restricționat pe autostrada „Struma” și pe drumul I-1, în zona dintre Simitli și Kresna.
Pe drumul I-1, în zona Simitli, spre Bansko și complexele turistice, va fi introdus și un regim de circulație reversibilă.
În zilele de 4 și 5 septembrie, vehiculele care circulă spre Kulata vor avea la dispoziție două benzi, iar cele care se deplasează spre Sofia vor circula pe o singură bandă.
Pe 7 septembrie, situația se inversează: vor fi disponibile două benzi spre Sofia și una spre Kulata.
Ce vehicule sunt exceptate
De la restricții sunt exceptate autobuzele pentru transportul public de persoane, vehiculele care transportă mărfuri periculoase în regim ADR, animale vii, produse perisabile sau mărfuri care necesită transport în regim termic, precum și camioanele specializate pentru transportul de carcase.
Pe autostrada „Trakia”, măsura nu se aplică transportului public de persoane.
Totodată, pe sensul către Sofia, transportul de mărfuri periculoase nu va fi restricționat pe tronsonul dintre intersecțiile rutiere Ihtiman și Vakarel.
Recomandările MAE pentru șoferi
MAE le recomandă șoferilor să își planifice din timp deplasările prin Bulgaria și să respecte regulile de circulație și limitele de viteză.
De asemenea, autoritățile române recomandă evitarea depășirilor riscante și a utilizării benzii de urgență, pentru a nu împiedica trecerea vehiculelor cu regim special.
Pentru monitorizarea traficului în timp real, Agenția „Infrastructura Rutieră” din Bulgaria pune la dispoziție o hartă interactivă care indică numărul de vehicule și fluxul de trafic pe diferite sectoare de drum.
MAE le recomandă cetățenilor români să verifice informațiile privind starea drumurilor și situația traficului înainte de plecare și să consulte aplicația „Călătorește informat”, disponibilă gratuit pentru telefoanele mobile.