Restricţii de trafic pentru pregătirile de 1 Decembrie. HARTA rutelor ocolitoare

Circulaţia auto va fi restricţionată în Capitală, în zona Arcul de Triumf, luni, 26 noiembrie, miercuri, 28 noiembrie, şi sâmbătă, 1 decembrie, pentru desfăşurarea antrenamentelor şi a paradei militare de Ziua Naţională a României, potrivit Brigăzii Rutiere Bucureşti.

1179 afișări
Imaginea articolului Restricţii de trafic pentru pregătirile de 1 Decembrie. HARTA rutelor ocolitoare

Restricţii de trafic pentru pregătirile de 1 Decembrie. HARTA rutelor ocolitoare (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Între orele 9.00 - 14.00, va fi închisă total circulaţia pe Şoseaua Kiseleff, între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Victoriei, pe strada Alexandru Constantinescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi Bd. Mărăşti, pe B-dul Mareşal Alexandru Averescu, între Piaţa Arcul de Triumf şi B-dul Mărăşti şi pe B-dul. Constantin Prezan, între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Charles de Gaulle.

Între orele 5.00 - 14.00, traficul va fi restricţionat pe axul central al Şoselei Kiseleff şi banda I de circulaţie, pe tronsonul cuprins între Piaţa Presei Libere şi Piaţa Arcul de Triumf.

Totodată, va fi restricţionat temporar traficul rutier pe strada Arhitect Ion Mincu, între Bulevardele Aviatorilor şi Ion Mihalache.

Brigada Rutieră Bucureşti recomandă o serie de rute ocolitoare: Şoseaua Bucureşti-Ploieşti - Piaţa Presei Libere - Piaţa Montreal - B-dul Mărăşti - strada Alexandru Constantinescu - Piaţa Domenii - B-dul Ion Mihalache; Şoseaua Bucureşti-Ploieşti - Piaţa Presei Libere - Piaţa Montreal - B-dul Mărăşti - B-dul Mareşal Averescu - strada Turda - Podul Grant; Piaţa Victoriei - B-dul Aviatorilor - B-dul Nicolae Caramfil - B-dul Aerogării - DN1; Şoseaua Ştefan cel Mare - strada Barbu Văcărescu - B-dul Aerogării - DN 1.

Totodată, se interzic opririle şi staţionările în alveolele din dreptul Monumentului Infanteristului pe Şoseaua Kiseleff, în intervalele 25 noiembrie, ora 20.00 - 26 noiembrie, ora 14.00, 27 noiembrie, ora 20.00 - 28 noiembrie, ora 14.00 şi 30 noiembrie, ora 20.00 - 1 decembrie, ora 14.00.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor auto să evite deplasarea în zona de desfăşurare a paradei, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare, să respecte semnalele agenţilor aflaţi în trafic pentru devierea acestuia, să nu parcheze autovehiculele în apropierea zonelor restricţionate pentru circulaţie şi să opteze, în perioada menţionată, pentru transportul public de suprafaţă sau metrou.

Poliţiştii rutieri recomandă pietonilor să circule cu atenţie şi să traverseze strada numai prin locurile special amenajate.

Hărţile cu restricţiile de trafic şi rutele ocolitoare pot fi consultate pe site-ul Brigăzii Rutiere a Capitalei, www.brigadarutiera.ro, iar problemele din trafic pot fi sesizate la numărul de telefon 021.9544.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici