România, repetentă la educaţia sexuală. Asztalos Csaba, CNCD: „Situaţia mamelor minore este destul de gravă”

  • România este una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană care nu are inclusă educaţia sexuală în programa şcolară.
  • Preşedintele Consiliului pentru combaterea discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, susţine necesitatea introducerii educaţiei sexuale ca materie în şcolile din ţară
  • Expertul precizează că despre educaţie sexuală se vorbeşte „după ureche”, nu după studii sociologice concrete
603 afișări
Imaginea articolului România, repetentă la educaţia sexuală. Asztalos Csaba, CNCD: „Situaţia mamelor minore este destul de gravă”

România, repetentă la educaţia sexuală

Educaţia sexuală este încă un subiect tabu şi controversat în România, însă cu repercusiuni asupra tinerilor. Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combarea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, susţine că în România există un număr extrem de mare de copii născuţi de mame minore, o problemă neabordată încă de către guvernanţi.

În tot acest timp în care autorităţile „bâjbâie” fără a oferi soluţii concrete, tinerii se informează despre începerea vieţii sexuale şi contracepţie din surse nepotrivite.

Concret, un studiu recent arată că adolescenţii îşi încep viaţa sexuală dinainte să aibă buletin şi ajung, în lipsa educaţiei sexuale, la probleme greu de gestionat pentru vârsta lor: avorturi, contractarea unor boli cu transmitere sexuală şi violenţă sexuală. Toate acestea în timp ce, în Europa, educaţia sexuală este o materie distinctă, iar mai mult, în unele ţări, elevii află de la şapte ani că nu au fost aduşi pe lume de către barză. 

„Ceea ce am avut până acum în şcoală şi în societate s-a dovedit a fi un faliment în a preveni naşteri în rândul minorilor. (...) Mame minore, nu neapărat la vârsta de sub 18 ani, ci până în vârsta de 15 ani.  Până în 18 ani avem mame minore care au multiple naşteri. Deci, situaţia este destul de gravă pentru că acest lucru afectează şi dreptul la educaţie, la muncă a acestor copile. Numărul ridicat de avorturi, din nou, este un indicator, nu doar naşterile”, explică şeful CNCD. 

Totodată, acesta a mai precizat că discursul public despre subiect nu reflectă realitatea în care se găsesc adolescenţii, afectaţi de lipsa educaţiei sexuale în şcoli. „Eu ce am văzut - în dezbaterile publice - foarte mulţi vorbesc după ureche, nu pe studii sociologice sau statistici sau studii realizate de experţi. Nu doar la sate suntem pudici, şi nu vorbim de viaţa sexuală. Nu este o problemă doar a unui segment”, a mai adăugat preşedintele instituţiei. 

În ceea ce priveşte poziţia cultelor religioase privind educaţia sexuală în şcoli, specialistul consideră că se poate ajunge totuşi la un consens. „Este justificat ca şi cultele să aibă o opinie, să aibă păreri, dar eu cred că se pot găsi soluţii”, mai consideră Csaba. 

Nu în ultimul rând, acesta crede că obligativitatea existenţei unui consimţământ din partea părinţilor, pentru ca elevii să poată urma ore de educaţie sexuală, nu ar fi optimă. „Nu ştiu dacă aş lega acest drept de un consimţământ al părinţilor. Aşa o să ajungem să condiţionăm aproape fiecare materie de acordul părintelui”, a conchis reprezentantul CNCD. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bunele practici existente în Uniunea Europeană sugerează că primul pas recomandat în procesul de elaborare sau examinare a unui program şcolar de educaţie sexuală este luarea unei decizii de către autorităţile naţionale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici