Şapte persoane blocate în ascensorul unui parking din Cluj

Şapte persoane au rămas blocate, miercuri, timp de aproximativ o jumătate de oră, în ascensorul parkingului de pe strada Moţilor din Cluj-Napoca, pompierii intervenind pentru scoaterea acestora din lift.

26 afișări
Imaginea articolului Şapte persoane blocate în ascensorul unui parking din Cluj

Şapte persoane blocate în ascensorul unui parking din Cluj (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Locotenentul Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, a declarat, că pompierii au fost solicitaţi să intervină în parking, unde şapte persoane erau blocate într-un ascensor.

Pompierii au intervenit cu o autospecială şi cu maşina SMURD şi, alături de reprezentanţii firmei care administrează ascensoarele din parkingul respectiv, au reuşit să evacueze cele şapte persoane care erau blocate în lift, între nivelurile al doilea şi al treilea.

Potrivit sursei citate, din primele verificări a reieşit că blocajul s-a produs din cauza suprasolicitării liftului, cu acesta putând circula maximum patru persoane.

Intervenţia a durat cel mult o jumătate de oră, iar persoanele blocate în ascensor au fost scoase nevătămate, a precizat sursa citată.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici