Scandalul de Revelion din Baia Mare: Şase persoane, reţinute de poliţişti

Şase persoane, implicate în scandalul de Revelion din restaurantul unui hotel din Baia Mare, au fost reţinute pentru 24 de ore, joi, de poliţişti, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

1103 afișări
Imaginea articolului Scandalul de Revelion din Baia Mare: Şase persoane, reţinute de poliţişti

Scandalul din noaptea de Revelion din Baia Mare: Şase persoane, reţinute în urma unui conflict

Potrivit unui comunicat al IPJ Maramureş transmis, joi, în altercaţia produsă în noaptea de Revelion într-un restaurant din Baia Mare au fost implicaţi şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani, dar unul dintre aceştia a rămas internat în spital pentru investigaţii medicale.

„Activităţile de cercetare şi documentare efectuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Baia Mare au dus la identificarea a şapte bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 52 de ani, implicaţi în altercaţie. Doi dintre aceştia au depus plângere sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Datorită leziunilor suferite, unul dintre ei, în vârstă de 37 de ani, a rămas internat la spital pentru investigaţii medicale. În baza probatoriului administrat de poliţişti, faţă de ceilalţi şase bărbaţi a fost dispusă joi măsura reţinerii pentru 24 de ore”, se arată în comunicat.

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi încăierare.

În urma scandalului din timpul petrecerii de Revelion din restaurantul din Baia Mare, trei bărbaţi au fost duşi la spital, miercuri dimineaţa. Mai multe echipaje de poliţie au intervenit pentru aplanarea conflictului. Surse judiciare au precizat că scandalul a pornit pe fondul consumului de alcool.

Reprezentanţii Ambulanţei Maramureş au spus că doi dintre răniţi prezentau traumatisme cranio-faciale, iar a treia victimă a fost rănită la o mână.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici