Măsura a fost adoptată în şedinţa de Guvern vineri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă de modificare a articolului VIII, alineatul (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii.
„Extinderea temporară a acreditării şcolilor doctorale până la realizarea procesului de evaluare periodică, dar nu mai târziu de 1 octombrie 2019, era necesară pentru ca acestea să poată organiza examene de finalizare a studiilor doctorale şi să poată emite diplome şi titluri universitare recunoscute de către Ministerul Educaţiei Naţionale, acestea două reprezentând atribute specifice ale acreditării, conform cadrului normativ în vigoare”, conform unui comunicat de presă al Guvernului.
Sursa citată arată că revizuirea prevederilor legale în acest domeniu se fundamentează pe solicitarea Consiliului Naţional al Rectorilor şi pe „nevoia eficientizării, îmbunătăţirii şi transparentizării sistemului educaţional din România”.
Şcolile doctorale au intrat în atenţia opiniei publice după ce s-a demonstrat că mai multe persoane publice au plagiat în tezele de doctorat. Între acestea se numără Victor Ponta, Petre Tobă (fost ministru al Afacerilor Interne), Florentin Pandele (primar al oraşului Voluntari) sau Robert Negoiţă.
Citeşte şi: DECLARAŢIA ZILEI | Ministrul Educaţiei, despre soluţionarea la CNATDCU privind acuzaţiile de plagiat aduse premierului Tudose în teza de doctorat: Voi respecta legea
Citeşte şi: Dragnea, despre „plagiatul” lui Tudose: Ponta a fost acuzat de plagiat, a fost un premier foarte bun
Citeşte şi: VIDEO VIRAL A plagiat Trump? Jimmy Fallon găseşte numeroase similitudini între discursul preşedintelui SUA şi cel al lui Elle Woods din Blonda de la Drept
Citeşte şi: Cutia Pandorei în sfera universitară. De la cazul lui Victor Ponta la cel al lui Gabriel Oprea şi acuzaţiile de plagiat la adresa Laurei Codruţa Kovesi