Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru fals şi înşelăciune

Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a fost suspendat din funcţie, fiind pus la dispoziţia Poliţiei Judeţene, după ca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune şi fals în înscrisuri oficiale.

1282 afișări
Imaginea articolului Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, trimis în judecată pentru fals şi înşelăciune

Alexandru Mureşan (Imagine: Lorand Vakarcs/ Arhiva Mediafax Foto)

Alexandru Mureşan a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Cluj pentru mai multe infracţiuni, printre care uz de fals, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, el fiind pus la dispoziţia Inspectoratului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curţii de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Alexandru Mureşan a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni de fals, două de înşelăciune, două de fals în înscrisuri oficiale şi alte infracţiuni.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Cluj.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Cluj, Adnana Ilieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în urma unei comunicări a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, primită în 17 iunie, după punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Mureşan, şeful Poliţiei Judeţene Cluj a emis o dispoziţie privind punerea la dispoziţie a ofiţerului.

"Pe perioada punerii la dispoziţie, Alexandru Mureşan execută sarcini şi îndatoriri dispuse de şeful IPJ, lucrând la serviciul cabinet", a spus Adnana Ilieş.

Funcţia de şef al Serviciu Rutier este vacantă până la ocuparea postului prin concurs.

Presa a relatat, citând surse judiciare, că Mureşan este acuzat, printre altele, că a încasat compensaţii acordate de Ministerul de Interne pentru plata chiriei, în condiţiile în care acesta deţine o locuinţă în municipiul Cluj Napoca.

Comandantul Poliţiei Judeţene Cluj, Ioan Păcurar, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, referitor la informaţia potrivit căreia Mureşan ar fi decontat ilegal contravaloarea chiriei, deşi are locuinţă, că, din punctul de vedere al IPJ, chiria a fost decontată legal.

"Întotdeauna există o comisie, Mureşan a adus documente, comisia le-a analizat şi a acordat chirie în mod perfect legal", a spus Păcurar.

Pe de altă parte, Alexandru Mureşan a refuzat să comenteze acuzaţiile care i se aduc.

Alexandru Mureşan a fost şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Cluj în perioada 2005-2011, iar din 2011 şi până în februarie 2013 a fost adjunctul şefului Poliţiei Judeţene Cluj. În luna februarie a acestui an, Mureşan şi-a reluat postul de şef al Poliţiei Rutiere Cluj.

Conform presei locale, numele lui Mureşan a fost legat de scandalul privind tratamentul de care a beneficiat omul de afaceri Călin Stoia, arestat pentru fapte de corupţie alături de fostul primar Sorin Apostu, în timp ce se afla în arestul Poliţiei Cluj Cluj.

Astfel, la sfârşitul anului 2011, omul de afaceri Călin Stoia a fost filmat de reporterii unui ziar în spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, unde se presupunea că face tratament, în condiţiile în care IPJ Cluj susţinea că Stoia solicitase un consult medical.

Atunci, într-un comunicat al IPJ Cluj se arăta că arestatul preventiv Călin Stoia solicitase un consult medical, medicul unităţii recomandând efectuarea de investigaţii medicale de specialitate. Conform poliţiştilor, în aceste condiţii, Stoia era escortat zilnic la Spitalul Clinic de Recuperare din municipiul Cluj-Napoca şi supravegheat în permanenţă de către un poliţist din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă în ţinută civilă, pe toată durata desfăşurării tratamentului.

La rândul său, şeful IPJ Cluj, Ioan Păcurar, declara, la vremea respectivă, că nu ştia nimic despre tratamentul de care beneficia Stoia.

În schimb, Direcţia Naţională Anticorupţie susţinea că IPJ Cluj nu a informat DNA că omul de afaceri Călin Stoia, arestat pentru corupţie, ar avea nevoie de tratament medical, administraţia locului de deţinere fiind obligată să comunice de îndată procurorului dacă acuzatul suferă de o boală netratabilă în reţeaua ANP.

Ulterior, reprezentanţii Poliţiei Cluj susţineau că membrii conducerii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au fost informaţi telefonic de către şeful Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Cluj despre faptul că omul de afaceri Călin Stoia avea nevoie de investigaţii medicale complexe.

Ca urmare, ofiţeri ai Corpului de Control din cadrul IGPR au început verificări la Inspectoratul de Poliţie Cluj, în cazul tratamentului medical de care beneficiază omul de afaceri Călin Stoia. În urma verificărilor, IGPR a dispus ca trei ofiţeri cu funcţii de conducere în Poliţia Judeţeană Cluj şi doi agenţi de Poliţie să fie cercetaţi prealabil pentru nereguli privind procedura de transfer pentru tratament a omului de afaceri Călin Stoia.

Pe de altă parte, Mureşan a fost cercetat de DNA în urma unor acuzaţii de corupţie lansate de patronul unei firme de pază. În acest caz, s-a decis neînceperea urmăririi penale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici