Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest

Senatorul Cătălin Voicu va fi cercetat în stare de arest, după ce joi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea parlamentarului de revocare a măsurii preventive.

15 afișări
Imaginea articolului Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest

Senatorul Cătălin Voicu rămâne în arest (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Instanţa supremă a judecat, joi, cererea senatorului Cătălin Voicu de revocare a măsurii arestării preventive, avocatul parlamentarului susţinând că în acest caz urmărirea penală s-a încheiat, etapa prezentării materialului de urmărire penală fiind aproape de final.

În plus, a arătat avocatul lui Voicu, odată cu trimiterea în judecată, Voicu nu ar mai putea influenţa vreun act de urmărire efectuat de procurorii DNA întrucât tot ce înseamnă acte de urmărire şi probe în acest dosar au fost indexate şi se află în custodia anchetatorului.

În replică, procurorul DNA a arătat că este adevărat că faza de urmărire penală este la sfârşit, dar a precizat că demnitarul ar putea încerca influenţarea martorilor sau zădărnicirea aflării adevărului şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Procurorul a explicat că, dacă prin deciziile anterioare luate de mai multe instanţe s-a constatat că existe indicii temeinice privind zădărnicirea aflării adevărului de către inculpat, atunci există suspiciunea că odată lăsat liber, acesta ar putea încerca influenţarea martorilor şi pe parcursul cercetării judecătoreşti.

Procurorul a precizat că în faza judecăţii magistraţii reiau practic probele propuse de procurori, precum şi faptul că audiază toţi martorii propuşi prin rechizitoriu, martori ce ar putea fi influenţaţi în această fază.

În ultimul cuvânt, senatorul Voicu le-a cerut magistraţilor că vrea să se bucure de un tratament egal cu cel al celorlalţi inculpaţi din acest dosar, referindu-se la judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, eliberaţi de instanţă, după ce au stat doar trei zile în arest preventiv.

Senatorul Cătălin Voicu a fost arestat preventiv, în 30 martie, fiind acuzat de trafic de influenţă în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, în legătură cu fapte de corupţie, în formă continuată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici