Slujbă de Înviere, în spatele gratiilor. Ce li s-a pregătit deținuților de la Penitenciarul Rahova

Publicat: 10 04. 2026, 23:18
Actualizat: 10 04. 2026, 23:36

Preotul capelan al Penitenciarului Rahova, Cătălin Constantin Caucă, a vorbit în cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Atitudini, cu Adina Anghelescu”, despre cum este trăită Săptămâna Patimilor, în spatele gratiilor. Preotul Caucă a spus în interviu că este o săptămână la fel de specială ca și dincolo de ziduri, dincolo de gratii.

„S-au săvârșit slujbele exact ca afară. Am avut slujba Deniilor în fiecare zi, am avut aseară o activitate numită Calea Luminii, în care cei care au participat, cei care au fost planificați au aprins lumina, au aprins candele, au participat la denia celor 12 evanghelii. Astăzi câteva sute au ieșit să se închine, să treacă pe sub Sfântul Epitaf, să fie alături de Hristos în mormânt”, a spus preotul. 

Lumina Sfântă va ajunge și la Penitenciarul Rahova în noaptea de Înviere. Un număr limitat de deținuți va participa la slujbă, sub pază strictă.

„În noaptea de Înviere va veni Lumina Sfântă de la Sfântul Mormânt. Vor ieși cei care au fost planificați să participe la slujba de înviere. Numărul este limitat, ținând cont de contextul în care ne aflăm și că este un penitenciar. Slujba se va desfășura noaptea cu pază sporită. Apoi va fi distribuită pe camere atât Lumina cât și Sfintele Paști pentru toți cei care sunt custodiați de penitenciarul București Rahova. Și mai mult decât atât, colegii mei de la Tehnic vor filma în timp real slujba și va fi difuzată pe circuitul intern al penitenciarului, pentru ca toți cei care sunt custodiați și vor s-o vadă să fie părtași în duh și în rugăciune”, a pus preotul capelan Cătălin Constantin Caucă.