Soția fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu, în stare critică după ce a încercat să se sinucidă

Publicat: 10 06. 2026, 16:50
Actualizat: 10 06. 2026, 16:50
foto Facebook.com/mugurel surupaceanu

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat din municipiu cu privire la faptul că și-ar fi găsit fiica în stare de inconștiență, la domiciliu.

Surse apropiate anchetei arată că femeia în vârstă de 35 de ani, mamă a trei copii, și-ar fi anunțat părinții cu privire la ce urmează să facă și tatăl său a plecat spre locuința familiie Surupăceanu imediat, anunțând, tototdată, Poliția.

„Din primele verificări a reieșit faptul că o femeie de 35 de ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi fost găsită în stare de inconștiență într-o anexă situată în curtea locuinței, cu destinația loc de joacă. La fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Gorj, care a acordat îngrijiri medicale și a transportat persoana la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, pentru investigații și tratament de specialitate”, transmite Poliția Gorj.

Prognostic rezervat

Se pare că femeia a încercat să se spânzure, însă echipajul medical a reușit să o resusciteze pe femeie.

Din cauza stării extrem de grave, s-a luat decizia transportării femeii la un spital din Capitală, cu un elicopter SMURD. Prognosticul este, însă, rezervat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror.