Ştefan Dănilă, fost şef al Armatei, despre urmările tragediei aviatice din 2014: Transportul aerian a fost afectat după doborârea avionului MH-17

Generalul (r) Ştefan Dănilă, fostul şef al Statului Major al Apărării, a declarat, marţi, la Forumul CIP despre protecţia infrastructurilor critice, că instabilitatea în ceea ce priveşte securitatea în zona Mării Negre afectează infrastructura de transport din regiune.

2265 afișări
Imaginea articolului Ştefan Dănilă, fost şef al Armatei, despre urmările tragediei aviatice din 2014: Transportul aerian a fost afectat după doborârea avionului MH-17

Captură video din simularea grafică a incidentului aviatic din 2014.

„Eu cred că orice ofiţer, chiar şi după ce trece în rezervă îşi menţine preocuparea privind securitatea internaţională şi, în general, cu ce se întâmplă în proximitatea sa, precum şi cu tot ceea ce este legat de securitatea naţională”, a precizat generalul (r) Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major al Apărării, în cadrul evenimentului „Critical Infrastructure Protection Forum (CIP)”, care are loc în perioada 25- 29 martie la Bucureşti.

Potrivit fostului şef al Armatei, statele din Zona Extinsă a Mării Negre au cea mai precară infrastructură din Europa.

„Destrămareea URSS a lăsat în urmă multe conflicte între fostele republici sovietice, transformate în conflicte îngheţate (...) Statele din Zona Extinsă a Mării Negre au fost printre statele cu infrastructura cea mai slabă, care, şi aceasta, s-a depreciat semnificativ acolo unde guvernele incapabile să conducă eficient au găsit soluţii de cirumstanţă”, potrivit lui Ştefan Dănilă.

Fostul şef al Armatei a mai precizat faptul că instabilitatea din zona Mării Negre afectează infrastructura de transport din regiune.

„Transportul aerian a fost afectat semnificativ, Eurocontrol recomandând operatorilor aerieni să evite survolul zonelor de conflict din estul Ucrainei, după doborârea avionului de pasageri MH-17, din 17 iulie 2014. Pierderile generate de rutele ocolitoare sunt greu de calculat, iar acestora trebuie să li se adauge şi cele determinate de evitarea survolului Crimeei, zonă a cărei autoritate de control este considerată Ucraina, de către Uniunea Europeană, dar este revendicată şi de Federaţia Rusă, ca urmare a ocupării teritoriului”, a subliniat generalul Ştefan Dănilă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici