Sute de persoane din Italia vor ajunge în această noapte în România. Anunţul autorităţilor: Vor intra în carantină doar cei care vin din localităţile afectate

  • Un avion cu 179 de persoane care vine din Bergamo, Italia, va ateriza duminică noaptea pe Aeroportul Internaţional Craiova
  • Cei care vin din zonele italiene aflate în carantină vor fi duse la aproape 100 de kilometri de Craiova, într-un centrul de carantină
6054 afișări
Imaginea articolului Sute de persoane din Italia vor ajunge în această noapte în România. Anunţul autorităţilor: Vor intra în carantină doar cei care vin din localităţile afectate

Sursa: Profimedia Images

Potrivit prefectului de Dolj, Narcis Purcărescu, cele 179 de persoane care sunt aşteptate să aterizeze pe aeroportul din Bănie, vor fi verificate de medici specialişti de la Spitalul de Boli Infecţioase " Victor Babeş" din Craiova.

Toţi pasagerii vor da declaraţii în care vor menţiona zonele din care vin, iar cei care au avut contact cu zonele afectate de coronavirus din Italia vor fi duse cu autobuzele în oraşul Bechet unde vor fi cazate în internatul unui liceu din localitate. Aici vor fi monitorizate timp de 14 zile, a declarat pentru MEDIAFAX, Narcis Purcărescu, prefect de Dolj.

"Sunt 179 de persoane, pasageri cu echipaj cu tot. Vor intra în carantină doar cei care vin din cele 11 localităţi din Italia în care este instituită carantina, indiferent dacă sunt sau nu contaminaţi. Vor fi duşi la campusul liceului din Bechet. E un campus ăcut pe fonduri europene şi e nefolosit. Am vorbit cu primarul de la Bechet şi ni-l pune la dispoziţie. Sunt 120 de locuri. (...) La noapte vor veni echipe de medici de la Spitalul de Infecţioase, vom avea la dispoziţie două salvări şi pentru transport, domnul primar ne-a pus la dispoziţie un autobuz mare şi două microbuze.Sperăm să nu fie cazul, dar vor fi la aeroport pentru orice eventualitate. Cei care au simptome vor fi preluaţi automat de Spitalul de Infecţioase, li se vor face analize, apoi vor fi trimişi la unul dintre cele patru spitale specializate în aşa ceva. Adică, Iaşi, Cluj, Timişoara, Bucureşti.Cei la care se confirmă. Până se confirmă rămân la Spitalul de Boli Infecţioase. Am vorbit cu doamna director şi are o zonă special amenajată", a declarat pentru MEDIAFAX, Narcis Purcărescu, prefect de Dolj

El a mai spus că măsuri speciale au fost luate şi la punctele de trecere a frontierei de la Bechet şi Calafat. Echipe de medici de la spitalele din Dăbuleni şi Calafat vor asigura permanenţa în cele două vămi şi vor verifica toate persoanele care vin din Italia sau altă zonă afectată de COVID-19.

În Aeroportul Internaţional Craiova vor asigura permanenţa medici de la spitalele din Craiova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici