Tăriceanu cere rechemarea ambasadorului României în SUA/ Maior, audiat la Senat: Mi-am făcut datoria pentru a nu exista o percepţie falsă asupra poziţionării SUA

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, în Comisia de politică externă, că va propune trimiterea unei scrisori MAE în care să ceară retragerea lui George Maior din postul de ambasador al României în SUA.

742 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu cere rechemarea ambasadorului României în SUA/ Maior, audiat la Senat: Mi-am făcut datoria pentru a nu exista o percepţie falsă asupra poziţionării SUA

Tăriceanu cere rechemarea ambasadorului României în SUA/ Maior, audiat la Senat: Mi-am făcut datoria pentru a nu exista o percepţie falsă asupra poziţionării SUA

”Apreciez că dl. ambasador nu şi-a îndeplinit misiunea de a reprezenta, apără şi a promova politica guvernului român. În schimb v-aţi promovat propriile opinii politice după o agendă care pare mai degrabă personală, aţi implicat SUA în politica internă din Rombnia şi aţi implicat România în luptele politice interne din SUA, poziţionându-vă în tabăra adversă şefului legitim al Executivului american. Eu am să solicit membrilor comisiei, nu fac un secret, să adresăm o scrisoare MAE în care să considerăm că misiunea dvs. nu poate să continue pe mai departe în condiţiile prezente”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a spus că afirmaţiile ambasadorului referitoare la scrisoarea transmisă de Rudolf Giuliani arată o distorsionare incredibilă a realităţii şi a catalogat activitatea lui George Maior ca fiind una slabă.

"A te exprima cum aţi făcut-o dumneavoastră când aţi spus că scrisoarea lui Giuliani este un lobby iniţiat de anumite forţe care sunt interesate de apărarea unor personaje de la noi care au avut probleme cu justiţia e o declaraţie care a pus mai degrabă.... arată o distorsionare incredibilă a realităţii , de o manieră similară probabil pe care v-aţi obişnuit să o folosiţi probabil atunci când eraţi director al Serviciului Român de Informaţii şi care apăra, cum am văzut că aţi făcut-o şi recent, protocoalele secrete cu instituţiile din justiţie. E un mod de operare care, după părerea mea, este descalificant pentru un ambasador. (...) Atunci când un ambasador prezintă publicului din România propriile partiprix-uri, având abordări străine misiunii sale de ambasador el abandonează de facto misiunea cu care a fost investit. (...) Vreau să ştiu dacă aceste declaraţii pe care le-aţi făcut au fost făcute cu acordul MAE şi vreau în continuare să subliniez că, din punctul meu de vedere, performanţa pe care aţi avut-o în calitate de ambasador în relaţia cu SUA este una foarte slabă", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului i-a atras atenţia ambasadorului că aprecierile referitoare la scrisoarea senatorului John McCain şi cele referitoare la scrisoarea lui Rudolf Giuliani induc impresia că George Maior intră în lupta internă a SUA şi practic angajează şi Guvernul, dar şi statul român în această dispută internă.

Maior: Mi-am făcut datoria pentru a nu exista o percepţie falsă asupra poziţionării SUA

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a declarat, miercuri, în timpul audierilor din Comisia de politică externă, că şi-a făcut datoria în interesul naţional românesc, pentru a nu exista o percepţie complet falsă asupra poziţionării americane în legătură cu dialogul politic.

”În ceea priveşte faptul că m-am implicat în politica internă americană este o afirmaţie complet falsă. Nu este nicio declaraţie, niciun gest, nicio luare de atitudine din partea Statelor Unite care să indice acest lucru. Am făcut o afirmaţie despre o persoană privată, o persoană privată care a emis o opinie şi spunând adevărul în faţa opiniei româneşti cred că mi-am făcut datoria în interesul naţional românesc, pentru că altfel ar fi putut exista o percepţie complet falsă asupra poziţionării americane în legătură cu dialogul politic, în legătură cu dialogul pe sistemele de valori dintre cele două ţări, ceea ce nu ar fi fost în interesul naţional românesc. Aceste lucruri nu sunt deloc probate de atitudinea americană. Dimpotrivă, atitudinea americană a fost consonantă cu ceea ce am făcut, spun eu, în interesul naţional românesc”, a declarat ambasadorul României în SUA, George Maior.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, membru al Comisiei de politică externă, a lansat o serie de critici la adresa lui George Maior şi a precizat că va cere colegilor săi să aprobe trimiterea unei scrisori către MAE în care să ceară revocarea lui Maior.

”În ce priveşte afirmaţiile despre calitatea mea ca ambasador, le resping categoric. Parteneriatul a evoluat excepţional, dialogul politic a fost promovat la cel mai înalt nivel. Am fost primukl stat di Europa Centrală şi de Est care am vizitat Casa Abă şi şi cu posibilitatea de exprimare în faţa opiniei publice americane a intereselor naţionale româneşti. În ceea ce priveşte afirmaţia că aceste vizite au fost realizate prin Ambasada SUA la Bucureşti este complet falsă, lucrurile sunt clar scrise în multiplele telegrame care au fost transmise ministerului român de Externe şi acest lucru se poate verifica”, a mai spus Maior.

Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York s-a adresat, printr-o scrisoare, preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români cărora le-a cerut verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. George Maior este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

George Maior a declarat, anterior, pentru MEDIAFAX, referitor la scrisoarea transmisă de Rudolph Giuliani, avocat al preşedintelui Donald Trump, că aceasta este expresia unui lobby iniţiat de forţe interesate să apere persoane cu probleme cu legea.

Maior spune că nu l-a informat Meleşcanu despre chemarea sa în ţară

George Maior, ambasadorul român în SUA, a declarat miercuri, în Comisia de Politică Externă, că nu a fost informat de către ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, cu privire la intenţia de a fi rechemat în ţară.

"Am avut o discuţie amplă cu ministrul de Externe. Nu mi-a comunicat vreo decizie de demarare a procedurii de revocare. Am discutat şi despre codul etic, văd că acest lucru a fost subliniat şi aici, şi de ministrul de Externe, eu m-am apărat argumentat spunând că nu e vorba despre respectarea unui cod etic", a declarat George Maior, în faţa comisie parlamentare.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, referitor la o posibilă rechemare în ţară a ambasadorului României în SUA George Maior, că toate variantele sunt luate în calcul, precizând că i-a spus şi personal că nu e normal ca diplomaţii să se implice în astfel de dezbateri.

Maior: Nu am fost convocat la Departamentul de Stat. Am avut doar discuţii uzuale

George Maior, ambasadorul României în SUA, a declarat miercuri, în comisia parlamentară, că nu a fost chemat la Departamentul de Stat pentru a da explicaţii despre afirmaţiile ce îl vizau pe Rudy Giuliani şi scrisoarea sa către autorităţi, dar a avut discuţiile uzuale despre parteneriatul strategic.

"Nu am fost convocat la Departamentul de Stat, în schimb am avut o discuţie profundă pe toate palierele cu adjunctul asistentului secretarului de stat, inclusiv despre iniţierea agendei viitoare, întâlniri la nivel de preşedinte şi de membri ai guvernului. O discuţie constructivă, cum am în fiecare săptămână. Şi la consilieul Securităţii Naţionale", a declarat George Maior, în Comisia de Politică Externă.

Referitor la acuzaţiile la adresa avocatului lui Donald Trump, potrivit cărora gestul de a trimite o scrisoare autorităţilor din România este o acţiune de lobby pentru persoane certate cu legea, Maior a declarat: "A recunoscut domnul Giuliani că a fost plătit'

Giuliani a transmis, la sfârşitul lunii august, o scrisoare preşedintelui Iohannis, preşedinţilor celor două Camere şi premierului Viorica Dăncilă prin care sunt contestate abuzurile din justiţie şi spune că trebuie identificaţi magistraţii care sunt vizaţi de dosarele DNA. Totodată, acesta solicită verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunilor asupra judecătorilor. George Maior, fost director al Serviciului Român de Informaţii şi actual ambasador în SUA, este nominalizat de Giuliani ca fiind unul dintre semnatarii protocoalelor care au permis abuzuri în România.

A doua zi după publicarea scrisorii, George Maior a catalogat acţiunea drept un lobby pentru persoane certate cu legea, încercând să reducă importanţa lui Giuliani în echipa preşedintelui american.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici