Taximetrist agresat cu o armă în Capitală de către doi tineri care nu au vrut să plătească cursa

Un taximetrist a fost lovit cu tocul unui pistol, marţi noaptea, în Bucureşti, de către doi tineri care deşi iniţial îi plătiseră cursa, ulterior s-au răzgândit şi i-au cerut banii înapoi, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

712 afișări
Imaginea articolului Taximetrist agresat cu o armă în Capitală de către doi tineri care nu au vrut să plătească cursa

Taximetrist agresat cu o armă în Capitală de către doi tineri care nu au vrut să plătească cursa (Imagine Sebastian Tataru / Mediafax Foto)

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc marţi noaptea, fiind anunţat de taximetrist la numărul de urgenţă 112 la ora 02.30.

Acesta a povestit anchetatorilor că a luat cu taxiul doi tineri din zona Centrului Vechi al Capitalei, tinerii cerând să fie duşi în comuna Găneasa din judeţul Ilfov. Pentru cursa, băieţii i-au plătit suma de 200 de lei.

Pe drum i-au cerut taximetristului să oprească la mai multe magazine, iar când au ajuns la destinaţie i-au cerut să le dea banii înapoi, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

Pentru că taximetristul a refuzat să le restituie banii, tinerii, unul având 17 ani iar celălalt 19 ani, l-ar fi lovit pe bărbat cu tocul unui pistol.

Potrivit anchetatorilor, cei doi au fost identificaţi şi urmează să fie duşi pentru audieri la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici