TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini, avizat de Guvern. Cât vor plăti şoferii din 15 martie în funcţie de nivelul de poluare al autovehiculelor

Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu care va fi perceput la înmatricularea maşinilor, înlocuind actuala taxă auto, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

6759 afișări
Imaginea articolului TIMBRUL DE MEDIU pentru maşini, avizat de Guvern. Cât vor plăti şoferii din 15 martie în funcţie de nivelul de poluare al autovehiculelor

Guvernul a avizat introducerea timbrului de mediu pentru maşini (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

Informaţia a fost confirmată de ministrul Mediului, care a precizat că noul sistem de taxare va fi introdus la 15 martie, până atunci Guvernul urmând să definitiveze şi normele de aplicare.

Guvernul a anunţat recent că a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere în medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro.

COMPARAŢIE TIMBRU DE MEDIU CU TAXA ACTUALĂ - TABEL

Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai învechite, va fi totuşi mai mic decât cel actual, mergându-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic.

Într-un document elaborat de Ministerul Mediului şi transmis presei se arată că taxa va rămâne la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, în timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.

Taxa va fi însă calculată diferit pentru maşinile cu motoare pe benzină şi pentru cele cu motoare diesel, conform ultimelor declaraţii ale ministrului Mediului. Timbrul de mediu va fi calculat în principal în funcţie de emisia de CO2, luat în calcul în întregime pentru timbru faţă de 30% în legea în vigoare, înscrisa în cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare.

Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din România sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj).

Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.

Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a românilor, conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atragea ameninţări cu infringementul din partea UE.

Prin aplicarea timbrului de mediu, Fondul de Mediu este estimat să crească faţă de 2012 cu 100 de milioane de lei, dacă românii vor cumpăra aceleaşi tipuri de maşini.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici