UPDATE Trafic feroviar întrerupt pe linia București-Constanța, după ce un tren a lovit mortal o femeie
UPDATE:CFR SA a anunțat că intervențiile au fost finalizate, iar circulația feroviară a fost reluată în condiții de siguranță.
„După finalizarea cercetărilor și verificarea infrastructurii, circulația trenurilor a fost reluată începând cu ora 14.20, în condiții normale”, a transmis compania.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Compania CFR SA anunță că la ora 12.52, între Valul lui Traian și Basarabi, s-a produs un accident feroviar, în care trenul RE 11080, operat de Regio Călători, a lovit o femeie.
În urma impactului, persoana a suferit leziuni incompatibile cu viața.
Cazul a fost preluat de organele abilitate pentru efectuarea cercetărilor.
Circulația feroviară este întreruptă temporar pe ambele fire de circulație între stațiile Valul lui Traian și Basarabi, pentru a permite desfășurarea intervenției și a investigațiilor specifice. Trenul IR 16085 staționează în stația Basarabi și va rămâne în așteptare până la finalizarea cercetărilor de către organele abilitate.