Trupurile celor doi militari români care au murit în Afganistan, aduse în ţară. Sublocotenenţii Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, decoraţi post-mortem

Trupurile celor doi militari români care şi-au pierdut viaţa, duminică, în Afganistan, au fost repatriate joi, o ceremonie militară şi religioasă având loc la Baza 90 Otopeni. Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decrete de decorare post-mortem a sublocotenenţilor Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu.

944 afișări
Imaginea articolului Trupurile celor doi militari români care au murit în Afganistan, aduse în ţară. Sublocotenenţii Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, decoraţi post-mortem

Trupurile celor doi militari români care au murit în Afganistan, aduse în ţară. Sublocotenenţii Vasile-Claudiu Popa şi Adrian Postelnicu, decoraţi post-mortem(Imagine: Darius Mitrache/ Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit comunicatelor transmise de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Traian Băsescu a conferit post-mortem Ordinul Naţional "Steaua României" - în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Vasile-Claudiu Popa şi sublocotenentului Adrian Postelnicu "în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional" de care aceştia au dat dovadă în timpul executării unei misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan în timpul căreia şi-au sacrificat viaţa.

Decorările au fost făcute la propunerea ministrului Apărării Naţionale, Mircea Duşă.

Maistrul militar Vasile Claudiu Popa (28 de ani) şi plutonierul Adrian Postelnicu (34 de ani) au decedat duminică seară în Afganistan în urma exploziei unui dispozitiv improvizat.

Ei erau membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale şi executau o misiune de luptă în estul Afganistanului.

Trupurile celor doi militari au fost repatriate joi, o ceremonie militară şi religioasă având loc la Baza 90 Otopeni. La ceremonie au asistat ministrul Apărării, Mircea Duşa, militari români, membri ai familiilor celor doi militari.

Vasile Claudiu Popa era din Alba Iulia, dar locuia în Constanţa. El era căsătorit şi era la a doua misiune în Afganistan. La cererea mamei sale, el va fi înmormântat la Alba Iulia.

Sublocotenentul post-mortem Adrian Postelnicu era divorţat şi locuia într-un imobil de pe strada Murelor din Constanţa. El era la prima misiune în Afganistan şi era angajat al MApN din anul 2009. Era decorat cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Adrian Postelnicu va fi transportat miercuri seară, cu o aeronavă militară, pe Aeroportul Mihail Kogălnicenu din judeţul Constanţa, urmând să fie dus la casa părinţilor acestuia, din comuna Corbu.

Sicriul va rămâne în casa părintească până vineri la prânz, înmormântarea fiind stabilită pentru ora 13.00 în cimitirul din comună.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici