Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, despre graţiere: Ministerul Justiţiei susţine forma iniţială a proiectului de lege

Ministrul Justiţiei susţine forma iniţială a proiectului de lege privind graţierea, a declarat, joi dimineaţa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

3107 afișări
Imaginea articolului Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, despre graţiere: Ministerul Justiţiei susţine forma iniţială a proiectului de lege

Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, despre graţiere: Ministerul Justiţiei susţine forma iniţială a proiectului de lege (Imagine: Alexandru Dobre/ Mediafax Foto)

"Legea graţierii se va completa cu proiectul de lege privind recursul compensatoriu. Probabil vom iniţia şi un proiect de lege prin care vom propune reducerea limitelor liberării condiţionate, a fracţiilor acelea, iar diferenţa, restul de executat, să fie urmat de acea supraveghere electronică. După aceea, cu acţiunile de modernizare a penitenciarelor, de construcţie a celor două penitenciare, de extindere a unora dintre ele, încercăm să răspundem cerinţelor pe care le-a stabilit Curtea Europeană prin decizia pilot CEDO. Ministerul Justiţiei aşadar susţine forma iniţială a proiectului de lege", a declarat, joi dimineaţa, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis, pe Facebook, că dezaprobă categoric votul din Comisia Juridică din Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind graţierea faptelor de corupţie, menţionând că va discuta cu membrii PSD ca forma finală a raportului să nu conţină aceste amendamente.

"Dezaprob categoric votul din Comisia Juridică de la Senat prin care au fost adoptate amendamentele privind graţierea faptelor de corupţie. Am spus tot timpul şi îmi menţin punctul de vedere că nu susţin graţierea infracţiunilor de corupţie. Înţeleg că raportul final nu a fost încheiat. Voi avea o discuţie cu membrii PSD din Comisie pentru ca forma finală a raportului să nu conţină aceste amendamente", a transmis, miercuri seară, liderul PSD, Liviu Dragnea, pe pagina sa de Facebook.

Şi premierul Sorin Grindeanu a scris pe pagina de Facebook că Executivul susţine legea graţierii în forma propusă, iar amendamentele de miercuri privind graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Guvernului.

”Am mai spus-o şi o repet: Guvernul susţine legea graţierii în forma propusă iniţial. Amendamentele adoptate astăzi de Comisia Juridică a Senatului, referitor la graţierea faptelor de corupţie, nu au susţinerea Executivului”, a scris premierul Sorin Grindeanu pe Facebook.

Comisia juridică din Senat a votat, miercuri, un amendament la Legea graţierii, potrivit căruia persoanele condamnate pentru luare sau dare de mită şi trafic sau cumpărare de influenţă vor fi graţiate, senatorul PMP Traian Băsescu pledând pentru un vot favorabil.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici