Un bărbat a furat două scutere și o trotinetă electrică în doar câteva ore din Sectorul 3
This browser does not support the video element.
Polițiștii Capitalei au făcut luni două percheziții domiciliare în București, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tăinuire.
În fapt, în cursul lunii aprilie 2026, la Secția 12 Poliție au fost înregistrate plângerile unor persoane, care sesizau faptul că le-ar fi fost sustrase scuterele, de la diferite adrese din Sectorul 3.
În urma cercetărilor făcute a fost identificat un bărbat de 34 de ani, cunoscut cu preocupări de natură infracțională, bănuit de comiterea faptelor. Un alt bărbat de 43 de ani, și acesta cunoscut cu preocupări de natură infracțională, în baza unei înțelegeri cu autorul, ar fi ascuns și ar fi valorificat o parte dintre bunurile furate de celălalt.
Bărbatul de 34 de ani ar fi furat în 6 aprilie, între orele 5.00 și 7.00, un scuter și casca de protecție, scuterul fiind lăsat neasigurat în parcarea din spatele unui bloc din Sectorul 3. În aceeași zi, suspectul a revenit la aceeași adresă și a furat, prin tăierea sistemului antifurt, o trotinetă din spatele blocului.
Tot în 6 aprilie, el ar fi furat un alt scuter, care se afla în parcarea din spatele unui bloc din Sectorul 3. De asemenea, prin forțarea ferestrei, ar fi încercat să fure bicicletele depozitate în boxa aflată la parterul unui bloc.
Cei doi bărbați au fost duși la audieri și reținuți. Ei vor fi prezentați magistraților cu propuneri legale.