Un hoţ care a prădat casa fostului primar Adrian Inimăroiu, reţinut de poliţiştii bucureşteni

Un bărbat din Bucureşti, suspectat de mai multe spargeri, între care şi locuinţa fostului primar al sectorului 4 al Capitalei, Adrian Inimăroiu, a fost reţinut, miercuri, pe Şoseaua Colentina, de poliţiştii Secţiei 10, informează surse din poliţie.

164 afișări
Imaginea articolului Un hoţ care a prădat casa fostului primar Adrian Inimăroiu, reţinut de poliţiştii bucureşteni

Un hoţ care a prădat casa fostului primar Adrian Inimăroiu, reţinut de poliţiştii bucureşteni (Imagine: Cristi Cimpoes/Mediafax Foto)

Potrivit anchetatorilor, Marin Moraru, în vârstă de 31 de ani, este bănuit de şase spargeri de locuinţe, între care şi casa lui Inimăroiu. Fostul primar a fost prădat după ce hoţul s-a căţărat până în dreptul ferestrelor unde, după ce au forţat încuietorilor a intrat în casă şi a luat o colecţie de monede, un blat din marmură, două biciclete şi mai multe sticle cu băutură, prejudiciul fiind evaluat la aproximativ 6.000 de lei.

Poliţiştii susţin că Moraru este bănuit de alte cinci spargeri, în urma cărora a furat aparatură electronică, materiale de construcţii şi bani.

În anul 2007, Marin Moraru a fost condamnat la şase ani şi jumătate de închisoare pentru tâlhărie, fiind eliberat condiţionat, în martie 2011, cu aproximativ doi ani mai devreme.

Dacă va fi găsit vinovat şi condamnat, la pedeapsa acestuia se vor aduga şi cele peste 700 de zile de închisoare pe care le mai avea de executat înainte de a fi pus în libertate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici