Un român şi-a dat foc la Roma, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei.Considera că este "discriminat". Napolitano urmăreşte cu atenţie starea lui

Un român s-a autoincendiat în faţa sediului Preşedinţiei Italiei, în centrul Romei, bărbatul fiind transportat în stare gravă la spital, scrie Corriere della Sera.

905 afişări
Imaginea articolului Un român şi-a dat foc la Roma, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei.Considera că este "discriminat". Napolitano urmăreşte cu atenţie starea lui

Un român şi-a dat foc la Roma, în faţa sediului Preşedinţiei Italiei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00 (15.00, ora României). Bărbatul a fost transportat la Spitalul Sant'Eugenio din Roma, având arsuri, dar medicii au anunţat că viaţa lui nu este în pericol.

Este vorba de un cetăţean român în vârstă de 55 de ani care locuieşte în localitatea Pinerolo din regiunea Piemonte (nordul Italiei). Bărbatul are doi copii şi a rămas fără loc de muncă. 

Un carabinier a intervenit pentru a stinge focul, dar a fost şi el cuprins de flăcări, suferind arsuri uşoare la o mână.

Potrivit ziarului La Repubblica, românul, nemulţumit de situaţia economică precară, s-a stropit cu benzină după care şi-a dat foc cu o brichetă, sub privirile turiştilor aflaţi în centrul Romei.

Doi agenţi ai carabinierilor l-au acoperit imediat cu o pătură, pentru a stinge flăcările, iar unul dintre agenţi a suferit arsuri uşoare la o mână.

Incidentul a avut loc în jurul orei 14.00 (15.00, ora României) în faţa sediului Preşedinţiei Italiei, în centrul Romei. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Sant'Eugenio din Roma, având arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului, dar medicii au anunţat că viaţa lui nu este în pericol.

Românul care s-a autoincendiat la Roma îi adresase un mesaj video preşedintelui Giorgio Napolitano în martie, cerându-i ajutorul pentru că se simţea "terorizat" şi "discriminat" de compania la care lucra ca şofer, el recurgând la gestul extrem pentru că a fost disponibilizat, scrie La Repubblica.

Înainte de a încerca să se sinucidă, românul în vârstă de 55 de ani, care locuieşte în nordul Italiei, intrase de câteva ori în greva foamei şi îi trimisese un mesaj video preşedintelui Giorgio Napolitano, pe 12 martie 2012.

"Bună ziua! Locuiesc la Pinerolo (regiunea Piemonte, nord). Lucrez în Italia de 14 ani. Sunt român", spunea bărbatul în înregistrarea difuzată joi de ziarul La Repubblica. "Lucrez la compania de transport rutier Arcese Trasporti din 1999, cu un contract de muncă pe durată nedeterminată", preciza românul, cerând intervenţia preşedintelui pentru a-l ajuta. "Compania la care lucrez foloseşte de trei ani terorismul psihologic bazat pe discriminare, recurge la orice", spunea românul în mesajul adresat preşedintelui.

"Nu am venit în Italia pentru a cerşi. Plătesc taxele şi contribuţiile. Sunt un om serios. Dar ultimii trei ani au fost un coşmar. Compania nu mi-a permis să nici măcar să merg la înmormântarea mamei. Fiica mea are şase ani. S-a născut aici. Ea visează în limba italiană", spunea românul, explicând că s-a adresat Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a făcut de mai multe ori greva foamei. Presa italiană a relatat că românul are şase copii.

"Am certificat care atestă că am suferit şi sufăr de probleme de sănătate, lucru pe care compania la care lucrez l-a ştiut permanent. În aceşti ani, am suferit ofense rasiale din partea angajatorilor, am fost ameninţat cu violenţe fizice, cu izolarea, cu subminarea prestaţiilor lucrative şi am fost criticat permanent. Voi continua lupta mea cu orice preţ", încheia românul.

Preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a românului care şi-a dat foc joi în centrul Romei, anunţă Biroul acestuia, precizând că românul primise răspuns la o scrisoare adresată Preşedinţiei italiene, informează site-ul Agenparl.it.

"La cererea preşedintelui Republicii, Preşedinţia urmăreşte evoluţia stării de sănătate a domnului Florin Damian, internat într-un spital din Roma după ce şi-a dat foc în faţa sediului Preşedinţiei. Intervenţia rapidă a carabinierilor a permis evitarea unor grave consecinţe. S-a stabilit că domnul Damian, afectat de o stare anxios-depresivă reactivă, a organizat proteste de mai multe ori, în faţa sediului Parlamentului European, la Bruxelles, în faţa CEDO şi a reprezentanţelor diplomatice române", precizează Preşedinţia Italiei.

Conform comunicatului, Preşedinţia răspunsese de curând unei scrisori adresate de protestatarul român.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici