Unifarm, aproape de un miliard de lei profit. Rogobete: Absolut necesară continuitatea în MS

Publicat: 27 11. 2025, 12:47

La Unifarm, capitalul social este deţinut integral de Statul Român prin Ministerul Sănătăţii.

Alexandru Rogobete a transmis Guverului, într-o notă de informare, că pierderile contabile înregistrate de Unifarm în anii 2020-2024 nu aparţin activităţii curente desfăşurate de companie, ci au fost generate de achizițiile din perioada stării de urgenţă, atât în anul 2023 cât și în anul 2024 compania înregistrând profit operațional.

Astăzi, compania nu mai înregistrează pierderi contabile și obligații restante la Bugetul de Stat.

Astfel, la 30 octombrie, Unifarm are buget realizat 905.688 lei, iar bugetul estimat pentru finalul anului 2025 este de 911.614 lei.

Și din perspectiva aprovizionării pieței cu medicamente, ca serviciu public, situația este este net superioară situației din 2023 sau 2024.

Autorizații de nevoi speciale pe pacient deținute de companie:
◦ în anul 2023: 20 autorizații;
◦ în anul 2024: 37 autorizații;
◦ până în luna noiembrie 2025: 80 autorizații.

Autorizații de nevoi speciale pe produs:
◦ Unități terapeutice aflate în discontinuitate pe baza solicitărilor de nevoi speciale în perioada 2022 – prezent: 16.888.418;
◦ Unități terapeutice livrate pe Canalul de urgență în anul 2024: 3.490; până în luna noiembrie 2025: 572.848.

„Având în vedere necesitatea aprovizionării pieței interne cu medicamente chiar și în condiții de profitabilitate redusă, condiții în care distribuitorii privați nu manifestă interes, rolul și importanța C.N. Unifarm” SA. în asigurarea accesului pacienților la tratamente necesare sunt esențiale. Datorită caracterului strategic, CN Unifarm SA își regăsește aplicabilitatea în pilonul 5 al rezilienței NATO: „Ability to deal with mass casualties and disruptive health crises: ensuring that civilian health systems can cope and that sufficient medical supplies are stocked and secure”, în ceea ce privește reziliența farmaceutică și cea sanitară, fiind două aspecte semnificative, ce demonstrează astfel importanța și sensibilitatea specială a domeniului farmaceutic. Totodată, CN Unifarm SA are calitatea de furnizor agent NATO, fiind reconfirmată în anul 2022. Așadar, prin rolul său strategic, prin capacitatea sa logistică, prin colaborarea strânsă cu autoritățile competente și prin experiența operațională acumulată, CN Unifarm S.A. contribuie decisiv la asigurarea accesului la tratamente vitale și cu precădere la aprovizionarea cu medicamente la care se înregistrează discontinuități pe piață, în condiții de maximă siguranță și predictibilitate pentru sistemul sanitar, motive pentru care considerăm absolut necesară continuarea activității companiei sub autoritatea Ministerului Sănătății”, transmite Rogobete.