Prima pagină » Meteo » Val de caniculă extremă: 44 de grade resimțite la Calafat, 41 de grade în București

Val de caniculă extremă: 44 de grade resimțite la Calafat, 41 de grade în București

România fierbe sub un nou val de caniculă, cu temperaturi resimțite care au depășit pragul critic de 40 de grade Celsius în peste 15 localități, potrivit datelor transmise de Administrația Națională de Meteorologie.
Val de caniculă extremă: 44 de grade resimțite la Calafat, 41 de grade în București
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Rareș Mustață
26 iun. 2025, 15:23, Social

La ora 14:00, temperaturile resimțite în sudul și vestul țării au atins cote extreme, cea mai ridicată fiind înregistrată la Calafat, unde indicele de temperatură a urcat până la 44 de grade Celsius.
În Drobeta Turnu Severin și Bechet, valorile resimțite au atins 43 de grade, iar în Craiova, Turnu Măgurele, Alexandria, Videle și Caracal, termometrele au indicat 42 de grade.

Capitala nu a fost ocolită de caniculă: în București, temperatura resimțită a ajuns la 41 de grade, la fel ca în alte orașe mari precum Timișoara, Lugoj, Călărași, Târgu Jiu, Giurgiu, Roșiorii de Vede, Slatina și Băile Herculane.

Specialiștii de la ANM avertizează că indicele temperatură-umezeală (ITU) a depășit pragul critic de 80 în mai multe regiuni, ceea ce înseamnă un disconfort termic accentuat, cu risc major pentru sănătate, mai ales în rândul vârstnicilor, copiilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.

Autoritățile recomandă evitarea deplasărilor în aer liber în intervalul 11:00–17:00, hidratarea corespunzătoare și limitarea activităților fizice intense. Sunt în vigoare avertizări de cod portocaliu și roșu de caniculă pentru o mare parte a țării.