Vanghelie, după decizia ANI: Îl dau în judecată pe Georgescu. De unde să fie bani în plus?

Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat că în ultimele şase luni a primit NUP de la Parchet după ce i s-a verificat averea, el arătând totodată că intenţionează să îl dea în judecată pe şeful ANI, Horia Georgescu.

294 afişări
Imaginea articolului Vanghelie, după decizia ANI: Îl dau în judecată pe Georgescu. De unde să fie bani în plus?

Marian Vanghelie (Imagine: Ovidiu Micsik/ Mediafax Foto)

"Îl voi da în judecată pe Horia Georgescu, nu m-a chemat nimeni să dau vreo declaraţie şi nici nu m-au informat. Normal era să mă cheme cineva sau să mi se comunice la Primărie", a spus Vanghelie pentru Gândul.

Vicepreşedintele PSD a menţionat că nu s-a schimbat nimic în declaraţia sa de avere, adăugând: "de unde să fie bani în plus?".

"Domnul Georgescu a făcut foarte multe jocuri în această ţară, în ultimul an s-a ocupat de mine", a mai susţinut Vanghelie, potrivit "Gândul".

ANI a constatat o diferenţă de peste 180.000 de euro între veniturile realizate de primarul sectorului 5, Marian Vanghelie şi averea dobândită de acesta, astfel încât a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, pentru a începe un control în acest caz.

"Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 787.246, 55 Lei (aprox. 180.300,59 Euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către Marian Daniel Vanghelie, primar al Sectorului 5, Bucureşti", anunţă ANI într-un c omunicat remis MEDIAFAX.

Vanghelie, vicepreşedinte PSD, se află la al patrulea mandat succesiv de primar al sctorului 5 al Capitalei.

Conform ANI, în perioada evaluată, respectiv 2008-2011, Marian Vanghelien a realizat venituri salariale în cuantum de 253.199 Lei, iar "modificările patrimoniale intervenite în aceeaşi perioadă au fost în cuantum de 1.040.445,45 Lei, rezultând o diferenţă nejustificată de 787.246, 45 Lei (aprox. 180.300,59 Euro)".

În consecinţă, Agenţia Naţională de Integritate a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate de către Vanghelie în perioada exercitării funcţiei de primar al Sectorului 5.

ANI mai menţionează că, sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Vanghelie fiind informat la 25.03.2011, 16.11.2012 şi 14.01.2013 despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Marian Vanghelie nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

Indformaţiile privind verificarea averii lui Marian Vanghelie au apărut în decembrie 2012. La acel moment, au circulat şi informaţii despre transferul unor sume de bani din conturile primarului în cele ale Oanei Niculescu Mizil, aflată şi ea în vizorul ANI. Atunci, primarul sectorului 5 afirma că aşteaptă scuze de la preşedintele ANI, Horia Georgescu, privind informaţiile vehiculate cu privire la verificările despre existenţa unor conturi ale sale.

"Acum am un mesaj pentru domnul director sau preşedinte Georgescu de la ANI: Dacă se găseşte un singur cont de al meu, oriunde pe planeta asta, eu plec şi din partid, plec şi din Primărie şi mă ascund, fug şi din România. Dacă nu, rugămintea mea este, nu vreau decât un telefon să îşi ceară scuze. Atât. Dacă a fost informat din partea unor instituţii greşit, ar trebui să aibă grijă pe viitor că nu vreau să cred că a fost de rea credinţă", spunea Vanghelie.

În martie, la conferinţa de alegeri a PSD Sector 2, Marian Vanghelie susţinea că preşedintele ANI, Horia Georgescu, pe care l-a numit "băiatul ăsta", face "tot felul de jocuri de glezne", el arătând că, din portocaliu ar vrea să devină roşu-cenuşiu spre galben.

"M-am regăsit că am trimis şase milioane de euro în Liban. Eu am spus în felul următor: îl rog pe domnul Georgescu, băiatul ăsta, Georgescu, care este la ANI, care văd că din portocaliu vrea să devină roşu-cenuşiu spre galben; nu ştiu ce vrea să devină, dar face tot felul de jocuri de gleznă. Eu am spus în felul următor: dacă mie mi se dovedeşte un singur leu că am eu vreun cont în străinătate, indiferent cum se numeşte, răspund din punct de vedere juridic şi plec din viaţa politică şi din administraţia locală şi de peste tot", a spus Vanghelie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici