Video Verificat la Poliţie pentru un gest obscen către o coloană oficială

Un student a fost verificat, vineri, la Secţia 10 de Poliţie după ce a făcut un gest obscen către o coloană oficială care trecea prin zona Pieţei Universităţii şi care se presupune că o escorta pe soţia preşedintelui american, Laura Bush.

31 afișări

"Mergeam pe Bulevardul Regina Elisabeta, chiar pe lângă Facultatea de Istorie. Mergeam spre gară împreună cu prietena mea. Mai precis, mergeam spre staţia de metrou de la Universitate pentru că vroiam să ajungem la gară. La un moment dat, poliţiştii au obligat pe toată lumea să se îndepărteze, să treacă, mă rog ... trecea o coloană oficială. În momentul respectiv mergeam pe trotuar, eram între un grup de oameni care stăteau în staţia de autobuz şi peretele Universităţii. Pur şi simplu am trecut, eram cu rucsacul, aşa cum mă vedeţi, mergeam la gară. În momentul în care a trecut coloana oficială am arătat pur şi simplu aşa (degetul mijlociu ridicat - n.r) din spatele mulţimii. ... Domnii din maşina de poliţie (cu care a fost condus la Secţia 10 - n.r.) spuneau că este vorba de Laura Bush. Nu cunosc exact despre ce e vorba", a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Chiliş.

Întrebat dacă face parte dintr-o organizaţie nonguvernamentală, acesta a spus că nu şi că este un cetăţean ca oricare altul. Tânărul a mai explicat că la Secţia 10 a fost verificat şi că nu a semnat procesul verbal întocmit, precizând că totul a decurs în condiţii normale.

La ieşirea din sediul Secţiei 10, Chiliş a spus că poliţiştii l-au sfătuit să nu mai facă astfel de gesturi şi că i se va trimite la adresa din buletin o amendă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că tânărul a fost amendat de poliţiştii Secţiei 10 în baza Legii 61/1991, pentru "săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici