Videanu: Ponta să arate un act semnat de mine care să sprijine alegaţiile despre Hidroelectrica

Liderul PDL Adriean Videanu îi cere preşedintelui PSD Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document care să poarte semnătura fostului ministru al Economiei şi care să susţină "alegaţiile" premierului referitoare la Hidroelectrica.

499 afișări
Imaginea articolului Videanu: Ponta să arate un act semnat de mine care să sprijine alegaţiile despre Hidroelectrica

Videanu: Ponta să arate un act semnat de mine care să sprijine alegaţiile despre Hidroelectrica (Imagine: Mediafax Foto)

"Pentru a elimina orice speculaţie publică referitoare la suspiciunea de abuz în serviciu apărută în urma raportului Corpului de Control al Guvernului, cer imediat ca cei care au făcut public acest raport să pună la dispoziţia presei orice document referitor la Hidroelectrica semnat de Adriean Videanu care ar putea să susţină suspiciunea de abuz în serviciu proferată de Victor Ponta.
Îi cer lui Victor Ponta să prezinte public măcar un singur document cu semnătura mea care i-ar putea susţine alegaţiile referitoare la Hidroelectrica", afirmă Videanu într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Premierul Victor Ponta a anunţat că Guvernul va trimite către Direcţia Naţională Anticorupţie un raport din care rezultă că Hidroelectrica a fost prejudiciată de sute de milioane euro şi a apreciat că banii au ajuns "pe la Videanu şi PDL".

Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din iunie anul trecut, unul dintre motivele intrării în insolvenţă fiind contractele directe.

Hidroelectrica a cheltuit, în perioada 2009-mai 2012, peste 4,4 milioane lei pentru acţiuni de protocol în care a cumpărat genţi din piele, tablouri, un set de butoni Mont Blanc, brichetă Dupont, parfumuri scumpe şi felicitări cu medalii din aur şi argint, depăşind astfel sumele aprobate prin buget.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici