VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Luni, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse şi descărcări electrice pe arii extinse în jumătatea de nord a ţării, în zonele de deal şi de munte şi pe spaţii restrânse, mai ales seara şi noaptea şi în celelalte regiuni. Izolat, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi va cădea grindină. 

2808 afișări
Imaginea articolului VREMEA la început de săptămână. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi (Imagine: Cristian Munteanu/Mediafax Foto)

Local vântul va avea intensificări mai ales pe parcursul zilei. Temperaturile maxime, mai scăzute decât în intervalul precedent în vest, nord şi centru, vor avea valori de la 14 grade în Maramureş şi în estul Transilvaniei până la 27 de grade în Muntenia, iar cele minime se vor încadra între 3 şi 14 grade.

LA BUCUREŞTI

Ziua, vremea va fi frumoasă şi caldă, cu cer variabil. Seara şi noaptea, înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 11...12 grade.

MARŢI

Ziua cerul va fi variabil, cu unele înnorări, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în sud-vestul ţării, la deal şi la munte şi doar izolat în restul teritoriului. Seara şi noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua, iar fenomenele specifice acesteia îşi vor face apariţia în majoritatea regiunilor. În Banat, Oltenia, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp. Izolat va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere în partea de sud-est, vor fi cuprinse între 17 grade pe litoral şi 24 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra între 6 şi 14 grade.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici