Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru vineri, sâmbătă şi duminică

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii la munte şi în dealurile subcarpatice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, informează ANM.

836 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. PROGNOZA METEO pentru vineri, sâmbătă şi duminică

Vremea va fi în general frumoasă, cu cerul variabil. PROGNOZA METEO pentru vineri şi sâmbătă (Imagine Adriana Neagoe / Mediafax Foto)

VINERI

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi după-amiaza şi la începutul nopţii la munte şi în dealurile subcarpatice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 de grade în depresiuni şi 31 de grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 19 grade. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

BUCUREŞTI

Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar minima de 16...17 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească spre 14 grade.

LA MUNTE

Cerul va fi variabil cu înnorări spre seară şi noaptea, în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde, izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată, posibil trecător şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Valorile termice nu se vor modifica semnificativ faţă de ziua precedentă. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, pe arii restrânse va fi ceaţă.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 26 de grade, iar cele minime între 16 şi 19 grade.
Temperatura apei mării va fi de 23 … 24 de grade.

 

SÂMBĂTĂ

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru începutul lunii septembrie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în zona de munte, dar şi în regiunile sudice, unde pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, descărcări electrice şi unele intensificări ale vântului. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 26 şi 31 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 grade în depresiunile Carpaţilor Oritentali şi 19...20 de grade pe litoral. În zonele joase, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă.

LA MUNTE

Cerul va fi variabil, cu înnorări şi, pe arii restrânse, averse şi descărcări electrice, după-amiaza şi seara, în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali. Vântul va fi slab şi moderat, cu unele intensificări, noaptea, în Munţii Banatului. Regimul termic nu se va modifica semnificativ, tendinţa fiind de uşoară creştere la valorie diurne. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime între 17 şi 20 de grade. Temperatura apei mării va fi de 23 … 24 de grade.

DUMINICĂ

LA MUNTE

Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza, seara, dar şi în prima parte a nopţii, când, izolat, vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, noaptea, în Munţii Banatului. Dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni, vor fi condiţii de ceaţă. Valorile termice vor fi apropiate de cele din intervalul precedent.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 28 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va fi de 23 … 24 de grade.
 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici