Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vremea va fi în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, unde, valorile termice diurne vor marca o scădere, faţă de cele din ziua precedentă, informează ANM.

1473 afișări
Imaginea articolului Vremea va fi în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vremea va fi instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend (Imagine: Codrin Prisecaru/ Arhiva Mediafax Foto)

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea va în general instabilă în vestul, centrul şi nordul ţării, unde, valorile termice diurne vor marca o scădere, faţă de cele din ziua precedentă. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări, temporar accentuate, ploi cu caracter de aversă şi descărcări electrice. Cu precădere în zonele montane, local, cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp. În restul teritoriului, cerul va fi variabil cu înnorări trecătoare, iar astfel de fenomene, pe arii restrânse, mai ales în orele serii şi în prima parte a nopţii. Vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări în centru şi sud-est, dar mai ales la munte şi de scurtă durată, în timpul ploilor şi în celelalte regiuni.Temperaturile maxime vor avea valori de la 15...16 grade în dealurile Crişanei, nord-estul Transilvaniei şi Maramures, până la 27 de grade în sudul Munteniei şi partea continentală a Dobrogei, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 şi 16 grade.

BUCUREŞTI

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi condiţii de ploaie slabă, spre seară şi în primele ore ale nopţii. Vântul va sufla moderat - ziua şi în general slab, noaptea. Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 10...13 grade.

 

Duminică

Vremea va fi în general instabilă cu înnorări, temporar accentuate, averse şi descărcări electrice. Astfel de manifestări vor fi, pe arii relativ extinse, în interiorul arcului carpatic, zona de munte, iar spre seară şi noaptea şi în regiunile sudice şi de sud-est, în timp ce în restul teritoriului se vor semnala izolat. Punctiform, cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi se menţin condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul şi estul ţării, în prima parte a intervalului, dar de scurtă durată, în timpul ploilor şi în celelalte zone. Temperaturile maxime, în uşoară scădere în sud şi în sud-est, se vor încadra între 15 şi 25 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade. 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici