Alexandru Bota, internațional U18 al României, împrumutat de „U” Cluj la FC Botoșani până la finalul sezonului

Publicat: 10 02. 2026, 11:36
Alexandru Bota (S), de la Universitatea Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei CFR Cluj din etapa a XI-a a Superligii, disputat pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, luni, 29 septembrie 2025. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO

În vârstă de 17 ani, Alexandru Bota, fotbalist născut la 31 martie 2008, este component al echipei naționale U18 a României și va evolua în tricoul „roș-alb-albastru” în partea a doua a sezonului.

Produs al academiei „U” Cluj, Bota a fost internațional de juniori încă de la categoria U15.

Acesta a debutat pentru „U” Cluj la doar 14 ani, 11 luni și 13 zile, într-un derby cu CFR Cluj, devenind cel mai tânăr jucător care a evoluat pentru Universitatea într-un meci de primă ligă.

Pe lângă partida de debut, mijlocașul a mai bifat nouă apariții pentru formația clujeană, dintre care șase în sezonul precedent.

În actuala ediție de campionat, Alexandru Bota a adunat 81 de minute în trei partide disputate în turul sezonului regular, contra formațiilor Unirea Slobozia, FC Argeș și CFR Cluj.