Arsenal anunță că William Saliba va evita operația, dar va lipsi o perioadă îndelungată, după accidentarea de la Cupa Mondială 2026
Internaționalul francez, în vârstă de 25 de ani, s-a accidentat în prima parte de joc a semifinalei de la Cupa Mondială pierdută de Franța cu 0-2 în fața Spaniei, fiind înlocuit după aproximativ 30 de minute de joc. Saliba fusese titular în toate meciurile Franței de la turneul final, cu excepția unuia.
Într-un comunicat, Arsenal a precizat că investigațiile efectuate după revenirea jucătorului la Londra au confirmat o accidentare la spate.
„Evaluările efectuate de specialiști au confirmat că William a suferit o accidentare la spate care va necesita o perioadă de recuperare. Investigațiile amănunțite au concluzionat că intervenția chirurgicală nu este recomandată, iar William va începe imediat un program controlat de recuperare”, a transmis clubul londonez.
„Întregul club este concentrat să-l sprijine pe William pentru a se întoarce la capacitate maximă cât mai curând posibil”, se mai arată în comunicatul clubului.
Potrivit publicației L’Equipe, în cazul în care ar fi avut nevoie de operație, internaționalul francez ar fi lipsit în jur de 4-5 luni.
Saliba are 38 de selecții pentru prima reprezentativă a Franței.