Badea: Bălaşa a comis un gest prostesc

Antrenorul Ionuţ Badea a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că jucătorul Daniel Bălaşa a comis un gest prostesc la faza din finalul partidei FC Argeş - Universitatea Craiova, scor 1-1, când a avut o altercaţie cu Michael Baird, în urma căreia ambii fotbalişti au fost eliminaţi.

17 afișări
Imaginea articolului Badea: Bălaşa a comis un gest prostesc

Badea: Bălaşa a comis un gest prostesc (Imagine:Mediafax Foto)

"Ne-am pus mari speranţe într-o victorie, deşi ştiam că vom avea un meci foarte greu cu o echipă bună. Rivalitatea dintre Piteşti şi Craiova este ancestrală, dovadă şi acea fază din minutul 80. Bălaşa a comis un gest prostesc; el nu avea ce să caute acolo, ci trebuia să stea la locul lui. Nu am fost mereu concentraţi la fazele fixe, iar evoluţia liniei noastre de atac a lăsat de dorit", a spus Badea.

Daniel Bălaşa a fost exclus anterior din lotul formaţiei FC Argeş de antrenorul Ionuţ Badea, împreună cu patronul clubului, Cornel Penescu, în urma partidei de la Urziceni, cu Unirea, pierdută de gruparea piteşteană cu scorul de 2-3 (2-1), în etapa a II-a a Ligii I, după ce a comis penaltiul din minutul 74, transformat de Mara.

Patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, a menţionat că jucătorul Universităţii Craiova, Valerică Găman, trebuia eliminat la faza penaltiului, pentru că se afla în poziţia de ultim-apărător. "A fost un meci de mare luptă. Disputat cu ardoare, pe care meritam să-l câştigăm. La faza cu penaltyul, cred că arbitrul trebuia să îl elimine pe fundaşul Găman de la Craiova, pentru că era ultimul apărător", a precizat finanţatorul grupării piteştene.

Formaţiile FC Argeş şi Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1 (1-0), într-o partidă disputată pe stadionul "Nicolae Dobrin din Piteşti, în etapa a X-a a Ligii I. Meciul a fost condus la centru de Aurelian Bogaciu, ajutat la cele două linii de Sorin Caia şi Daniel Demetrescu, în timp ce rezervă a fost Robert Dumitru. Bogaciu a eliminat la acest meci un jucător de la echipa gazdă (Bălaşa) şi doi fotbalişti de la formaţia oaspete (Bornescu, Baird).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici