Turneul este găzduit de România, iar semifinalele se joacă în Giulești (România–Olanda) și pe arena Arcul de Triumf (Spania–Germania).
Tricolorii mici s-au calificat în semifinale de pe locul 2 în Grupa A, după rezultate de 2‑1 cu Muntenegru, 1‑3 cu Spania și 3‑0 cu Danemarca.
Olanda a avut parcurs impecabil în Grupa B: 3‑0 cu Germania, 2‑0 cu Norvegia și 4‑2 cu Anglia.
Toate biletele puse la vânzare pentru semifinala România-Țările de Jos au fost epuizate. Suporterii sunt așteptați să creeze o atmosferă electrizantă.
Partida va fi transmisă în direct pe Pro TV și platforma VOYO.
Portari: Máté Simon (FK Csikszereda), Rafael Munteanu* (Câmpulung Muscel / Farul Constanța);
Fundași: Alin Chinteș* (Unirea Ungheni / Universitatea Cluj), Ionuț Cercel (FCSB), Emanuel Marincău (Mainz 05 / Germania), Darius Fălcușan (Empoli FC / Italia), Raul Marița (Greuther Furth / Germania), Răzvan Călugăr* (Unirea Alba Iulia / AFC Hermannstadt), Matei Marin (Steaua București), Mario Bărăitaru (CSM Slatina);
Mijlocași: Ianis Tarbă (Celta Vigo / Spania), Remus Guțea (FC Voluntari), Luca Szimionaș (Hellas Verona / Italia), David Matei** (Steaua București / Universitatea Craiova), David Păcuraru* (Steaua București / Farul Constanța), Luca Băsceanu (Farul Constanța);
Atacanți: Jason Vescan-Kodor (Lecce / Italia), Vlad Dănciuțiu (Austin FC II / SUA), David Barbu (Universitatea Craiova), Ioan Vermeșan (Hellas Verona / Italia).
*În cazul jucătorilor care în sezonul 2024-2025 au evoluat sub formă de împrumut, au fost trecute în paranteză atât echipele la care au jucat, dar și cele de care aparțin.
**David Matei a jucat în sezonul 2024-2025 la Steaua București, dar a fost transferat de Universitatea Craiova și prezentat după terminarea stagiunii.