CFR Cluj a câştigat titlul de campioană pentru a treia oară în istorie

Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a a treia oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de vineri, scor 3-2, în deplasare, cu Universitatea Cluj, în meci rejucat din etapa a XXXI-a a Ligii I.

1876 afișări
Imaginea articolului CFR Cluj a câştigat titlul de campioană pentru a treia oară în istorie

CFR Cluj a câştigat titlul de campioană pentru a treia oară în istorie (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)

Pentru Universitatea a marcat Cristescu '29, '49, iar pentru CFR Cluj au înscris Mureşan '51, Sougou '67 şi Cadu '89.

1-0: Marian Cristescu a reluat cu capul o centrare a lui Adrian Cristea;

2-0: Cristescu a reuşit "dubla" tot cu o lovitură de cap;

Adrian Cristea a fost eliminat în minutul 49 pentru cumul de cartonaşe, Universitatea Cluj evoluând astfel aproape o repriză cu un om mai puţin.

2-1: Gabriel Mureşan a redus din diferenţă cu un gol din lovitură liberă de la circa 30 de metri;

2-2: Sougou a împins în poartă o minge reluată de Maftei din zece metri şi a restabilit egalarea;

2-3: Ricardo Cadu a marcat din penalti, în minutul 89, lovitura de la 11 metri fiind acordată după un fault asupra lui Kapetanos.

Universitatea Cluj: Bornescu - Popa, Galamaz, Szukala, Mendy - Cristescu, Hoban, Marinescu (Cojocnean '54) - Grozav, Cristea, Tony. Antrenor: Claudiu Niculescu

CFR Cluj: Beto - Lionn, Cadu, Maftei, Camora - Hora, Peralta (Mureşan '46), Sare (Rui Pedro '74), Vranjes (Kapetanos '55) - Sougou, Ronny. Antrenor: Ioan Andone

Cartonaşe galbene: Adr. Cristea '45, '49 / Peralta '35, Sare '73, Kapetanos 83

Cartonaş roşu: Adr. Cristea '49

Meciul a fost arbitrat de croatul Ante Vucemilovici, ajutat de conaţionalii săi Dalibor Conjar şi Goran Pataki.

La meci a fost prezent şi antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, alături de directorul sportiv Narcis Răducan şi de managerul general Mihai Stoica.

La partidă au asistat aproximativ 20.000 de persoane.

Cu o etapă înaintea încheierii campionatului, CFR Cluj a acumulat 70 de puncte. A doua clasată în Liga I, FC Vaslui, în prezent cu 67 de puncte, poate acumula tot 70 de puncte, dar clujenii au avantaj la rezultatele directe (2-0 şi 1-1).

CFR Cluj obţine, astfel, al treilea titlu de campioană a României din istorie, după cele cucerite la sfârşitul sezoanelor 2007/2008 şi 2009/2010, sub conducerea tehnică a lui Ioan Andone, respectiv Andrea Mandorlini.

În palmaresul clujenilor mai figurează trei Cupe ale României, în 2008, 2009 şi 2010 şi Supercupa României în 2009 şi 2010.

CFR Cluj a început campionatul avându-l ca antrenor pe portughezul Jorge Costa, dar acesta a fost înlocuit, la începutul lunii aprilie, cu Ioan Andone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici